Categorii: Monden Vedete Romania

Problemele de sănătate cu care se confruntă What’s Up. ”De vreo câteva luni a început să mă apese situația”

What’s Up a vorbit despre problemele de sănătate cu care se confruntă.

What’s Up are probleme cu inima, după cum a mărturisit la o emisiune de televiziune.

”O să mă rezolv cu inimioara. Nu am cum să plec acum, că e prea devreme. Vreau să-mi cer iertare faţă de toţi oamenii cărora le-am greşit vreun pic în viaţa asta involuntar, că eu am stilul ăsta. Îmi doresc să fac bine şi apoi fac rău din greşeală. Simt nevoia să-mi cer iertare că mă lasă hidrocentrala. Acum trei ani mi-am făcut un test cu ventuze şi mi-a spus doctorul că am inima mărită. De vreo câteva luni a început să mă apese situaţia. Mă trezesc cu palpitaţii, dorm şi mă învârt în pat. Nu mi-e bine. Mi s-a spus că e inima mărită şi că trebuie să pun o frână în tot ce fac”, a explicat What’s Up, citat de okmagazine.ro.

What’s Up i-a cerut iertare fostei sale soții, Simina, la o emisiune TV

What’s Up a fost invitat recent la emisiunea pe care Cătălin Măruță o moderează la postul de televiziune Pro TV. Simina, fosta sa soție, a fost și ea prezentă în platou. Îndemnat de Cătălin Măruță, care i-a fost naș la nunta cu Simina, What’s Up i-a cerut iertare fostei lui soții, în direct: “Fosta mea soție, mă bate nașu’ la cap, că altfel nu-ți ceream iertare public. Îți cer iertare că ți-am greșit și tu mi-ai greșit, nu trebuie să ne mai ascundem după măscuță, important este că am rămas prieteni, îți doresc să fii fericită. Nu-l mai lua pe nașu’ de naș, că e nașul meu”.

Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

What’s Up a fost la emisiunea ”La Măruță” alături de Katarina, fiica regretatului Andrei Gheorghe. Cu această ocazie, artistul a dat-o de gol pe Simina, fosta sa parteneră de viață, dezvăluind că aceasta are o relație cu Max, fiul vitreg al lui Andrei Gheorghe. “Katarina a copilărit cu fosta mea soție, familiie lor au fost prietene, mergând mai departe, fratele Katarinei are grijă de fosta mea soție. Max este un tânăr foarte mișto, să-l vedeți cum dă rap”, a declarat What’s Up. Deși s-a zvonit că Simina ar avea o relație cu Max, aceasta nu a recunoscut acest lucru.

În urmă cu ceva timp,  Simina Costea, fosta nevastă a lui What’s Up, a oferit detalii despre viața sa sentimentală. What’s Up formează un cuplu în prezent cu violonista Alice Badea.„O să aflați mai multe detalii despre relație, cât de nouă este sau nu este. Vă dați seama că nu are o săptămână și m-am gândit să vorbesc despre ea, dar pregătit nu știu dacă ești tot timpul. Cred că poate ești din nou ok să ai curaj să treci mai departe și să faci cumva să înțelegi că iubirea pleacă din tine și că trebuie să fii ok cu tine ca să poți să-i iubești pe ceilalți din jurul tău. Cred că eu am ajuns în punctul în care mi-am dat seama că merit și că pot și că pot să obțin tot ce-mi doresc eu și cumva iubindu-mă pe mine am încercat să deschid porțile să iubesc și pe altcineva”, a declarat Simina.

FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR