Categorii: Emisiuni TV Kanal D Monden Vedete Romania

Primele declarații ale Mellinei, după ce s-a zvonit că este însărcinată la ‘Survivor’! Ce a pățit în Republica Dominicană

Mellina, pe numele său adevărat Mădălina Dumitru, a părăsit competiția „Survivor România” după trei luni. Artista a fost eliminată de votul publicului.

Mellina a fost una dintre cele mai puternice concurente care au făcut parte din echipa albastră și a demonstrat că știe să aducă puncte colegilor săi, “Războinicii”.

Mellina a fost eliminată de la ‘Survivor’

În ultimele săptămâni cât s-a aflat la ‘Survivor’, fanii au observat că artista avea o burtică suspectă, la fel ca a unei gravide. Imaginea în care apare cu o burtă umflată au fost surprinse pe platourile de filmare din Republica Dominicană.

După ce s-a întors de la ‘Survivor’, Mellina a ținut să lămurească speculațiile apărute pe seama burticii sale suspecte. Solista a precizat că s-a umflat din cauza unor dereglări hormonale pe care le-a suferit în junglă, nicidecum că este însărcinată.

Ce îi scria românca lui Jeffrey Epstein în timp ce el era în închisoare! Detaliile neașteptate din mailurile desecretizate
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot

De ce avea burta umflată

‘Din fericire nu am avut probleme de sănătate. Singurele probleme pe care le-am avut au fost dereglările hormonale. M-am umflat foarte mult într-un timp foarte scurt’, a declarat Mellina, pentru Click!

Mai mult de atât, Mellina a fost criticată că pozele de pe Instagram nu seamănă deloc cu imaginea ei din realitate.

‘Eu nu am venit la „Survivor România” ca să fiu frumoasă, am venit ca să fiu puternică. Când ne punem o poză pe Instagram, toți suntem frumoși. Pun poze când mă duc să îmi fac un make-up, când mă duc la coafor sau când mă pregătesc să merg la un eveniment. Pozele mele de pe Instagram sunt alese, port make-up, sunt făcute în lumina potrivită. Toate femeile fac acest lucru. Eu, în viața de zi cu zi, nu mă machiez și acest lucru mi-a placut foarte mult la „Survivor România”, nu a fost nevoie să ne aranjăm pentru a apărea în fața camerelor’, a mai spus solista.

FOTO. Campioana din România e „Regina” platformei pentru adulți după ce a făcut o avere uriașă!
Românca și-a dat demisia din televiziune pentru iubitul fotbalist! A „fugit” alături de el în străinătate și pregătesc o nuntă mare în...
Schema care păcălește cumpărătorii: un BMW X6 vândut și recuperat ilegal