Pe teritoriul țării noastre au fost raportate, în ultimele 24 de ore, 15.261 cazuri noi de coronavirus și 437 de decese asociate cu Covid-19, plus alte 9 decese anterioare. Până astăzi, 23 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.550.203 cazuri de infectare cu noul coronavirus. 1.313.756 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultima zi, pe teritoriul României au fost înregistrate 15.261 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. De asemenea, în ultimele 24 de ore au fost raportate 437 de decese asociate cu Covid-19, plus alte 9 decese anterioare. De la debutul pandemiei de coronavirus și până în preezent, pe teritoriul țării noastre au au fost înregistrate 1.550.203 cazuri de infectare cu noul coronavirus. 1.313.756 de pacienți au fost declarați vindecați, relatează Hotnews. Până astăzi, 44.290 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVD-19 au decedat.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.823. Dintre acestea, 1.854 sunt internate la terapie intensivă. Din totalul pacienților internați, 458 sunt minori, 417 fiind internați în secții și 41 la terapie intensivă. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.141.310 teste RT-PCR și 4.152.231 de teste rapide antigenice. Pe teritoriul României, 145.563 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 18.837 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 57.338 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 98 de persoane.
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj în mediul online prin care îndeamnă popuulația să se vaccneze împotriva coronavirusului. ”Spitalele sunt arhipline, medicii, personalul medical lucrează non-stop, locuri la terapie intensivă nu mai sunt disponibile. Vorbim despre o catastrofă, o situație disperată în care am primit deja sprijin de la opt state europene. Avem ajutor din toate părțile, dar nimeni nu poate să se vaccineze în locul nostru, asta trebuie să o facem noi!”, a transmis Klaus Iohannis pe pagina sa de Facebook.
”Nu există altă soluție decât vaccinarea și trebuie să fim serioși și să acceptăm acest lucru. Dragi români, mergeți și vă vaccinați, să nu ajungeți la spital, să nu dați boala mai departe, să terminăm odată cu această pandemie. În toate statele din vestul Europei, pandemia a fost domolită prin vaccinare”, a completat acesta.