Toată lumea iubește rulourile de primăvară. Este un delicios aperitiv chinezesc umplut cu legume mărunțite și prăjite. Există multe rețete și aproape fiecare țară din Asia are propria sa versiune a acestui aperitiv iconic.
În Filipine, se numesc lumpia și vin în pachete mai mici.
Rulele de primăvară vietnameze se numesc Cha Gio. Sunt facute cu hartie de orez si umplute cu carne de porc macinata si taitei celofan.
Foile de plăcintă se lasă la dezghețat peste noapte în frigider.
Ne apucăm de pregătirea legumelor.
Morcovul se curăță, se spală și se taie bețișoare foarte fin – eu am folosit răzătoarea borner. Ceapa se toacă cât mai fin – eu am folosit tot răzătoarea borner. Mugurii de fasole se pun într-o strecurătoare la scurs.
Bambusul se taie fâșii.
Ceapa verde se spală bine, se taie în bucăți de 5-6 cm , apoi pe lung în două sau patru dacă sunt mai late.
Într-un wok, incingem uleiul de preferat de arahide (eu bineînțeles că nu am avut l-a îndemână, așa că am folosit ulei de măsline). Călim ceapa verde, după 1 minut adăugăm morcovul, după alt minut varza și tot așa până la consumarea tuturor ingredientelor.
Stropim totul cu 2 linguri sos de soia și oprim focul. Se lasă la răcit.
Într-un pachet de foi de plăcintă găsim 14 foi de aprox 32×35 cm. Dacă am fi folosit foi de orez, am fi avut nevoie de 16 foi cu dimensiunile de 16x16cm. Așa că trebuie să tăiem foile de plăcintă în bucăți de 16cm pe 16 cm.
Fâșiile rămase le vom arunca.
Pe un blat de bucătărie așezăm cele 2 foițe de plăcintă suprapuse.’Ungem marginile cu o pensulă cu ou bătut.
Într-un colț punem o lingură cu vârf de legume călite. Rulăm – nu foarte strâns că avem mari șanse să rupem aluatul, până la jumătate. Aducem lateralele spre mijloc, apoi rulăm până la capăt.
Încercăm să nu depășim cu pensula aluatul și să nu le punem unele peste altele după asamblare să nu se lipească una de alta.
Într-o crăticioară cu diametrul mai mic încingem ulei (pachețelele vor trebui scufundate în ulei – deci uleiul trebuie să fie de minim 4 cm înălțime) – dacă folosim o tigaie largă vom fi nevoiți să punem mult mai mult ulei. Se prăjesc pe rând pachețelele pe ambele părți la foc potrivit. Se scot pe un prosop de hârtie să se absoarbă uleiul în exces.
Servim imediat cu sos iute.