Categorii: Știri Stiri externe Viral

O femeie și-a ucis prietena și i-a îndesat cadavrul într-o valiză pe care a târât-o pe străzile Londrei timp de două ore

O femeie  și-a ucis prietena  și i-a aruncat cadavrul fără cap la peste 320 de kilometri distanță, înainte de a-i falsifica testamentul în încercarea de a-i moșteni averea, a declarat un tribunal. Criminala susține că victima a fost de acord să îi dea 200.000 de lire sterline pentru reparații, dar mai târziu s-a răzgândit.

Jemma Mitchell, în vârstă de 38 de ani, a ucis-o pe Mee Kuen Chong, în vârstă de 67 de ani, și i-a îndesat cadavrul într-o valiză albastră pe care a târât-o pe străzile Londrei timp de două ore, în timp ce camerele de supraveghere îi surprindeau mișcările, a declarat la Old Bailey.

Mitchell ar fi eșuat în încercarea de a obține 200.000 de lire sterline de la Chong pentru a plăti reparațiile la casa ei dărăpănată din Willesden, în nord-vestul Londrei, transmite mirror.co.uk.

Femeia i-a îndesat într-un geamantan cadavrul decapitat

După ce Chong s-a răzgândit cu privire la cadoul în bani, Mitchell a ucis-o și s-a debarasat de rămășițele ei în timpul unei călătorii până la Salcombe, în Devon, în iunie 2021, a spus juriului.

Apoi a început să falsifice un testament pe computerul ei pentru a putea moșteni cea mai mare parte a averii lui Chong, susține acuzarea.

Criminala a târât valiza pe stradă timp de două ore

Testamentul fals a fost descoperit în timpul unei percheziții la domiciliul inculpatei, a declarat procurorul Deanna Heer KC.

Testamentul autentic al lui Chong – lăsând casa sa bisericii, iar restul familiei – a fost găsit la casa victimei din Wembley, a declarat instanța.

Procurorul a susținut că Mitchell a ucis-o pe Chong pe 11 iunie 2021, în casa victimei – după ce a luat cu ea o valiză mare și albastră.

“După ce a ucis-o sau cel puțin a rănit-o mortal pe decedată, trebuia să scape de corpul ei și astfel a scos-o în valiza albastră”.

Heer a declarat că la ora 13.13, pe 11 iunie, Mitchell a fost surprinsă de camerele de luat vederi în timp ce pleca de la casa lui Chong cu o valiză care părea “mult mai grea” decât atunci când a sosit.

De asemenea, ea trăgea o altă valiză, aparținând lui Chong, care ar fi conținut documente legate de afacerile sale financiare.

Mitchell a fost filmată de camerele de supraveghere care a târât bagajele pe stradă și prin iarbă timp de două ore înainte de a fi preluată de un microbuz.

În acest timp, jurații au aflat  că a sunat de nouă ori la diferite companii de taxi înainte ca un șofer să o ia pentru a face drumul de 40 de minute până acasă.

Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi văd copilul. Un singur lucru mi-a spus'
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică

Ea a fost lăsată în fața casei vecinului ei și apoi a transferat valizele de pe alee până la casa ei.

“Miros neobișnuit”

Geamantanul nu a mai fost văzut până pe 26 iunie 2021. În acea zi, femeia a închiriat o mașină și a condus până la Salcombe, cu trupul prietenei sale în valiza ascunsă în portbagaj.

Mitchell a luat un Volvo închiriat și a fost surprinsă de camerele de supraveghere în timp ce a pus valiza mare și albastră în portbagaj înainte de a pleca în sud-vestul țării. Mașina a fost văzută pe camerele de supraveghere la un garaj din Malborough.

Înregistrările au arătat că una dintre anvelope era “sfărâmată”, au spus jurații. Mitchell a împrumutat telefonul unui client pentru a suna la o firmă de reparare. Reparatorul a observat un bagaj în portbagaj, dar acesta nu corespundea descrierii valizei albastre.

Heer a declarat că reparatorul a deschis o ușă din spate și a observat un “miros neobișnuit – un fel de mucegai și umezeală”.

Mașina a fost văzută ulterior pe camerele de supraveghere în apropierea locului unde a fost aruncat cadavrul, au auzit jurații. Se susține că Mitchell s-a întors la casa ei din Londra a doua zi cu valiza albastră. Turiștii au găsit un cadavru decapitat

Corpul decapitat al lui Chong a fost găsit de turiști cu puțin timp înainte de ora 17:00 anul trecut, pe 27 iunie, iar craniul ei a fost descoperit câteva zile mai târziu, în mărăcinișul din apropiere.

O examinare post-mortem a relevat un craniu spart, cauzat de “o lovitură semnificativă cu un obiect contondent” și 20 de fracturi costale “cel mai probabil” provocate înainte de moarte.

Poliția a recuperat valiza albastră din partea de sus a magaziei unui vecin, iar testele au stabilit că sângele de pe un prosop corespunde ADN-ului victimei.

Într-un dormitor se afla testamentul fals, care pretindea să lase 95% din averea lui Chong inculpatului pentru proiectul ei de casă și 5% mamei lui Mitchell, a mai transmis instanța.

Mitchell a negat crima, susținând că moartea nu a avut nicio legătură cu ea. Procesul continuă.

FOTO. Imagini hot cu Mădălina Ghenea. Cum se menține în formă
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile de depășire