Noi detalii cutremurătoare ies la iveală din mariajul sopranei Maria Macsim Nicoară! Artista a ajuns în stare gravă la spital, după ce a agonizat mai bine de 8 ore în propria locuință. Maria Macsim Nicoară este acum în comă, iar medicii îi dau puține șanse de supraviețuire.
Cel care a găsit-o plină de sânge a fost chiar soțul ei, pianistul Codrin Nicoară, sâmbătă seară, 9 mai.
Bărbatul nu a sunat imediat la 112, ci a dus-o pe aceasta în dormitor, după ce ar fi căzut pe scări în casă. Soacra a fost cea care a apelat numărul de urgență. În fața anchetatorilor, soțul Mariei a declarat că a considerat că i s-a făcut rău din pricina consumului de alcool.
Apropiații celor doi soți susțin că aceștia aveau probleme în căsnicie, iar mezzosoprana își dorea să divorțeze. Maria Macsim Nicoară era la a doua căsnicie, iar partenerul ei, Codrin Nicoară, este mai mic decât ea cu 11 ani.
De asemenea, solista era cea care sprijinea familia din punct de vedere financiar.
‘O ştiu pe Maria, nu chiar de la început, dar o ştiu foarte bine. Este un artist extrem de muncitor, care niciodată nu a lipsit pe scena Operei Iaşi, pe faţa căruia din viaţa sa prea puţin s-a văzut; nu pe scenă, ci mai mult între noi. Ştiu că în spatele cortinei ei se afla o dramă.
Căsnicia nu era tocmai cea mai fericită, existau conflicte, conflicte dure, pe care însă doar prietenii apropiaţi le ştiau. Maria ştia să-şi acopere casa. Ce a fost acolo, în seara aceea, numai ea poate şti. El consuma alcool, şi ea era persoana care îl întreţinea financiar’, a declarat un coleg de-al Mariei, pentru publicația Ziarul de Iași.