Categorii: Monden Vedete Romania

Mihai Constantinescu, în moarte cerebrală! Va fi deconectat de la aparate

Mihai Constantinescu a intrat în moarte cerebrală, la patru luni de când a fost internat de urgență din cauza unui stop cardiac. Medicii de la Spitalul Floreasca încearcă să o convingă pe soția sa să accepte ca artistul să fie deconectat de la aparate. 

După ce zilele trecute veștile despre Mihai Constantinescu erau unele bune, solistul având o stare ameliorată și fiind hrănit cu ajutorul unui tub, din păcate situația s-a schimbat. 

Mihai Constantinescu va fi deconectat de la aparate

Astfel, potrivit unor surse medicale, cântărețul ar fi intrat în moarte cerebrală. Protocolul spune că un pacient aflat în moarte cerebrală este ținut artificial în viață timp de trei zile, apoi este deconectat de la aparate și este pronunțat decesul. Din câte se pare, cadrele medicale fac eforturi pentru a o convinge pe Simona Secrier să permită deconectarea sa mai devreme de cele 72 de ore prevăzute de lege. 

Cine este tatăl Valentinei, tânăra găsită fără suflare în Olt, și cu ce se ocupă. Este foarte cunoscut în Filiași
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă

Artistul a fost internat de urgență la Terapie Intensivă în Spitalul Floreasca pe 13 mai 2019, după ce a fost găsit inconștient, de către soția sa, în propria locuință. Medicii sosiți de urgență la fața locului au început manevrele de resuscitare.

 

Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP