Categorii: Monden Vedete Romania

Mihai Bendeac și familia lui, infectați cu coronavirus. Actorul a povestit cum s-a întâmplat

Actorul Mihai Bendeac a afirmat, în cadrul ediției speciale „iUmor: Povești din carantină”, de la Antena 1, că a fost infectat cu noul coronavirus.

”Sunt singurul care a avut COVID? Singurul?”, i-a întrebat Mihai Bendeac pe colegii săi de la emisiunea ”iUmor”, potrivit a1.ro.

”Eu, mama, tata, fratele, rude. În prima serie!”, a mai spus actorul.

Mihai Bendeac a explicat că la scurtă vreme după ce coronavirusul a apărut și în România, bunicul său a încetat din viață. După înmormântarea acestuia, s-a aflat că preotul care fusese la înmormântare era deja în spital.

Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

”A apărut o știre conform căreia preoții, vânzătoarea de lumânări, diaconul, dascălul, toți erau pozitivi. Preotul care a fost la noi la înmormântare era deja în spital”, a explicat Mihai Bendeac.

Acesta a vorbit și despre simptomele pe care le-a avut el, dar și familia sa.

”Pe ai mei i-a chinuit vreo opt sau nouă zile. Pe mine, timp de vreo 48 de ore. Ce m-a frapat este faptul că eram absolut normal și, în decurs de cinci minute, aveam toate simptomele: dureri foarte puternice musculare, Extrem de puternice, o stare de oboseală și nu mai aveam absolut deloc gust și miros, motiv pentru care am și slăbit vreo trei kilograme în zilele alea”, a mai afirmat Mihai Bendeac.

FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Chipul lui Mircea Lucescu, desfigurat pe tabela de la Arena Națională la FCSB - Oțelul. Rușine pentru primăria lui Ciucu
Ce explicație a dat o șoferiță când a fost prinsă cu DUBLUL vitezei legale?