Categorii: Știri Stiri Romania

Mama premierului Florin Cîțu a murit

Premierul României, Florin Cîțu, este în doliu. Mama acestuia a încetat din viață.

Premierul României, Florin Cîțu, este în doliu, după ce mama sa, Elena Cîțu, a murit. Aceasta suferea de o boală incurabilă. Anunțul decesului mamei premierului Florin Cîțu a fost făcut, vineri, 4 iunie 2021, de Adrian Ursu, în emisiunea sa – „Exces de putere“ – de la Antena 3.

“O veste cumplită primită în urmă cu puțină vreme de către premierul Florin Cîțu: mama domniei sale, din păcate, s-a stins din viață, astăzi, după o suferință cumplită și lungă, o luptă pe care a dus-o în aceste săptămâni discret, așa cum vrea, de altfel, familia premierului Florin Cîțu să fie și ceea ce se va întâmpla de acum încolo când se vor săvârși toate cele lumești, tot ritualul care se cuvine într-o astfel de întămplare nefericită în orice familei. Condoleanțe, Dumnezeu să o odihnească în pace. Zilele următoare vor fi extrem de delicate pentru toți membrii familiei premierului Cîțu”, a spus Adrian Ursu.

Premierul României și-a anulat programul

Florin Cîțu se afla la Baia Mare când a aflat despre decesul mamei sale și a revenit de urgență în Capitală.

'PLEACĂ Marco'! Adevărul despre ELIMINAREA Prințului, după ce s-a anunțat că a fost dat afară
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă

Șeful Guvernului României și-a anulat programul pe care îl avea sâmbătă.

Acesta trebuia să participe la prima etapă a circuitului Grand Chess Tour 2021 – Superbet Chess Classic Romania 2021.

„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
FOTO. Olga, noua senzație a ucrainenilor, față în față cu Chivu. Prezentatoarea care „aprinde” Champions League
Mașina Zilei: Dacia Duster 4×4 din 2022, modelul economic de oraș care are și abilități de off-road. Ce trebuie verificat?
Share
Publicat de
dana.arama
Tags: doliu florin citu mama moarte premierul romaniei