Răzvan Fodor și-a amintit de perioada în care a participat la ”Asia Express” alături de chef Sorin Bontea.
Chef Sorin Bontea și Răzvan Fodor au câștigat cel de-al treilea sezon al emisiunii ”Asia Express”. Cei doi au învins în finală echipa formată din Speak și iubita lui, Ștefania, și au intrat în posesia marelui premiu în valoare de 30.000 de euro. Premiul a fost împărțit egal între cei doi.
Răzvan Fodor a povestit, pentru revista Viva, lucruri mai puțin știute din acea perioadă în care a participat la ”Asia Express” alături de chef Sorin Bontea.
Răzvan Fodor a mărturisit că pe durata participării la ”Asia Express” au existat multe momente emoționante, dar și foarte grele. El a povestit că la un moment dat chef Sorin Bontea a vrut să renunțe și să se întoarcă acasă.
”Un moment emoționant a fost într-o seară când ne-am băgat amândoi în pat, eram într-o zonă în care erau țânțari care transmit febra Dengue, era imediat după un taifun. Eram băgați în saci de dormit care rezistă până la -5 grade Celsius, iar afară erau 30, îți dai seama că eram uzi fleașcă. Eu m-am trezit transpirat după două ore, iar Sorin ieșise din cotețul în care eram, stătea afară și mi-a zis că de două ore stă și se gândește că el nu mai duce și că ar vrea să plece acasă. M-am așezat lângă el și am vorbit despre asta, l-am asigurat că, dacă vrea să facă asta, plec și eu odată cu el și, dintr-o discuție pesimistă, am concluzionat după încă vreo oră că trebuie să dormim și să încercăm a doua zi să tragem tare ca să ne salvăm. A doua zi a funcționat totul ca la carte și am luat și prima noastră imunitate, așa că am avut două zile de lux și barosăneală, am dormit pe cinste, am mâncat și ne-am hidratat așa cum trebuie, ca să luăm din nou competiția în piept. Dar acela a fost un moment emoționant, discuția între doi oameni care erau pe marginea prăpastiei atât fizic, cât și psihic”, a detaliat Răzvan Fodor.
Răzvan Fodor a vorbit și despre c ât de mult s-a sudat relația de prietenie dinte el și chef Sorin Bontea după participarea la ”Asia Express”. ”Când el era jos, eu încercam să îl ridic, când eu eram cu nervii la pământ mereu îmi spunea o vorbă părintească, mereu a știut cum să mă ia și cum să mă ridice în momentele în care eram foarte demotivat. Nu s-a schimbat absolut nimic, ne auzim săptămânal la telefon, de când suntem și colegi de trust am avut tot felul de proiecte împreună. A fost o experiență din care cu siguranță am câștigat un prieten pe viață și un frate mai mare pe care nu l-am avut până acum”, a mai spus acesta.