Categorii: Monden Vedete Romania

FOTO / Jurații ”X Factor” au aflat grupele pe care le vor pregăti în sezonul 10. Delia: ”Mănânc grupuri pe pâine!”

Emoțiile au fost la înălțime, seara trecută, la  emisiunea ”X Factor”, de la postul de televiziune Antena 1, nu doar pentru concurenți ci și pentru jurați, care au aflat grupele ale căror mentori vor fi în cel de-al zecelea sezon.  Cei patru jurați au aflat încă de la începutul sezonului grupurile ale căror mentori vor fi.

Astfel, pentru Florin Ristei, anunțul că va fi mentorul grupei de Fete a fost primit cu bucurie, însă nu același lucru se poate spune și despre Delia, care va lucra anul acesta cu Grupurile, fapt care s-a dovedit a fi o provocare până acum.

Ca urmare, artista a mușcat cu poftă din foaia pe care îi era scris ”destinul” din cel de-al zecelea sezon. ”Mănânc grupuri pe pâine!”, a glumit Delia, când colegii săi au observat gestul. De partea cealaltă, Loredana Groza va fi mentor al grupei de Mixt, iar Ștefan Bănică va avea sarcina să formeze o grupă de Băieți.

Ce concurenți i-au impresionat pe jurații ”X Factor”

Încă din prima ediție ”X Factor” din acest sezon, Florin Ristei a ocupat deja două locuri în grupa sa, însă nu are nicio îndoială. Mirela Bogasieru, o studentă din Chișinău și Raluca Oaida, nepoata antrenorului de fotbal Florin Halagian, sunt preferatele sale din prima ediție.

Stațiunea montană din România care este unică în toată Europa. Puțini turiști de la noi știu de ea, dar străinii o adoră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri

”E fantastic cum toată viața te-ai pregătit pentru altceva, iar într-o seară, aici, la X Factor, să cânți perfect”, i-a spus Loredana Groza  tinerei care cântă de doar 3 ani, după ce o accidentare majoră a obligat-o să se lase de tenis. Trei tinere care formează trupa Especial au cucerit un loc în grupa Deliei, în timp ce Loredana Groza i-a oferit un loc lui Ștefan J. Doyle, un tânăr născut în România, dar care a crescut în Irlanda, alături de familia sa adoptivă.

FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat