Categorii: Monden Vedete Romania

Ioana Simion, dispusă să-l ierte pe Ilie Năstase după ce a bătut-o! Ce se întâmplă cu divorțul

Ioana Simion pare să fi uitat episodul violent dintre ea și Ilie Năstase, de la începutul acestui an. La vreme respectivă, bruneta a încasat o bătaie de la soțul său, astfel încât a fost nevoită să apeleze la 112 pentru a scăpa în siguranță. 

“Eu am venit de la munte unde petrecusem onomastica cu prietena mea din copilărie. Am ajuns în Bucureşti, am luat masa în oraş cu Ilie, apoi ne-am întors în Stejarii. Am văzut încă de la masă că era nervos, dar nu am dat importanţă. Am ajuns acasă şi… am rămas şocată. O ploaie de palme! Folosesc aceşti termeni ca să păstrez cât de cât decenţa. Nu mi s-a întâmplat aşa ceva în viaţa mea. Pentru că nu ştiam dacă mai ies vie, am chemat poliţia. Am ieşit pe uşă, m-am urcat în maşină şi am plecat direct spre Constanţa”, a declara Ioana la momentul respectiv, pentru Click!

Ioana Simion a uitat episodul violent dintre ea și Ilie Năstase

Între timp, lucrurile s-au mai calmat între cei doi soți, deși Ioana Simion a depus actele de divorț. Se pare că fostul tenismen îi face toate poftele brunetei pentru a-l ierta, iar în curând vor pleca într-o vacanță romantică, peste hotare.

“Ilie Năstase este foarte libertin. Eu ies foarte ușor din episoadele dificile, dacă e nevoie plâng. Nu am divorțat încă, suntem în divorț, dar stăm mai tot timpul împreună. Îl respect foarte mult, simt că are nevoie de mine, cred că îl iubesc. E un om deosebit, poate l-au ajuns și pe el anumite probleme din trecut Pe 24 iunie avem termen la divorț. Rămâne de văzut dacă mă prezint. De când s-a întâmplat ce s-a întâmplat, acum șase luni, nu a fost zi în care să nu își ceară iertare. În ultima perioadă e mult mai calm, mai înțelept, comunicăm, ceea ce înainte nu se întâmpla.

4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț

Trebuie să recunosc că acele buchete imense de flori pe care le primesc le primesc de la băiatul meu și de la Ilie. Chiar sunt momente în care plâng. Plâng pentru că el mă face să plâng. Plâng și de bucurie, în ultima perioadă am plâns mai mult de bucurie. Eu întotdeauna fac ceea ce simt. Intuiția mea nu mă păcălește. Discuții sunt în orice căsnicie”, a declarat Ioana Simion, la “Teo Show”.

Mai mult de atât, femeia a mărturisit că este dispusă să-l ierte pe Ilie Năstase.

 “Ceea ce s-a întâmplat în luna ianuarie a fost ceva care m-a depășit. Am simțit că nu pot să fac față. Toți ne dezamăgim mai mult sau mai puțin”, a mai mărturisit Ioana Năstase, la Kanal D.

„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august