Ioana Ginghină, în costum de baie. Cum arăta în urmă cu trei ani și cum arată acum

Nu e ciudat că deși ești frumosă nu știi să strălucești? Da, vorbesc cu tine femeie, căci așa am făcut și eu. Mă simțeam pierdută și nu înțelegeam de ce. Nu conta cum arătam, câte kilograme aveam sau câte complimente primeam: că sunt frumoasă, feminină, talentată…eu nu mă simțeam așa. Eram mirată, mă uităm pe stradă și vedeam tot felul de femei fericite, chiar dacă erau mai plinuțe, chiar dacă părea că nu se încadrează la acel standard de frumusețe. Știți ce vreau să spun, ele știau că sunt frumoase și chiar erau, căci frumusețea vine din interior. Eram disperată să fiu și eu ca ele, frumoasă, însă nu despre frumusețea fizică era vorba, de o strălucire interioară, asta căutam eu defapt. Asta pierdusem undeva pe drum: autenticitatea, lumina. Nu mai trăiam în acord cu sufletul meu. Nu mai știam ce mi se potrivește. Deși părea că le am pe toate, carieră, succes, familie, casă, mășina, ce să mai, toate visele îndeplinite, ceva îmi lipsea. Fusesem o fată cu multă pasiune, care iubea provocările, căreia îi plăcea viața și distracția, să danseze, să radă, să comunice, însă nu mai eram așa. M-am transformat într-o doamnă cu păreri despre viață, cu exemple clare despre succes, dar atât de săracă în interior. Pierdusem feminitatea, mă transformasem în hibrid. Să ne înțelegem, nu e că nu mă duceam la mani- pedi sau la masaj, nu e vorba despre asta. Bifam cu succes totul, salon, sport, alimentație sănătoasă, mamiciala… însa erau niște taskuri, pe care le îndeplineam și atât. Pierdusem bucuria de a trăi, de a descoperi, de a te bucura și de a aprecia toate lucrurile acestea. Mă rog, după multe procese terapeutice și o cădere în gol, pot să spun că acum știu ce vreau, care îmi sunt limitele, știu unde mai am de lucrat, știu că mai am ceva suferința de dat deoparte, dar sunt pe drumul cel bun.