În ultimii ani, Bianca Rus a trecut printr-o transformare de look incredibilă. Aceasta a slăbit foarte mult, iar acum își etalează formele în ținute care mai de care mai provocatoare.
Bianca Rus a avut pobleme cu geutatea, însă s-a ambiționat și a decis să ajungă la silueta mult-visată.
În anul 2018, Bianca Rus s-a supus unei operații de micșorare a stomacului. În urma acestei intervenții, dar și a unui stil de viață cât mai sănătos, Bianca Rus a dat jos peste 30 de kilograme.
„Primele 10 zile am băut zeamă de supă şi compot şi am dat jos 6 kilograme, următoarele 10 zile am mâncat mâncare pastă, supe creme, carne pastă, dar nu prea pot să mănânc carne, nu ştiu de ce. Am văzut că am scăzut în greutate, apoi în etapa a treia, am început să mănânc puţin, două guri dintr-un ardei umplut, o jumătate de perişoară… …Am început să fac sport, merg pe bandă cinci minute şi o să urc până la 30 de minute”, spunea Bianca Rus la acea vreme.
Acum, Bianca Rus afișează o silută de invidiat. Mândră de formele pe care le are, bruneta nu ezită să și le etaleze în ținute provocatoare, care să o scoată în evidență.