Categorii: Monden Vedete Romania

FOTO / Cum arată fiica fostului prezentator TV Marius Tucă. Daria are 22 de ani

Fostul prezentator de televiziune Marius Tucă este tatăl unei fete care se numește Daria. Zilele trecute, aceasta a împlinit 22 de ani.

Daria, fiica lui Marius Tucă, este o tânără atrăgătoare, foarte fotogenică, dar extrem de discretă. În urmă cu câteva zile, fiica fostului prezentator de televiziune a împlinit 22 de ani, ocazie cu care celebrul său tată a dat publicității o fotografie în care apare alături de acesta. Imaginea este însoțită de o poezie scrisă de Marius Tucă.

”La mulți ani, Daria! 29 iulie 1998
Aşa s-a născut şi lumea,
Cu zâmbetul pe buze, senină
Scăldată în ea şi în lumină,
Ca-n ziua aceea a ta
Desprinsă din calendarul vieţii
Şi ruptă din Rai şi Univers
Învelită în scutece de abur,
Aburul unei dimineţi de vară,
Iar tu erai atât de frmoasă
Leoaică născută din coama lumii
Muşcând din aer şi din sânul mamei
Lapte din comete, din lumina lunii.
Marius Tucă”, a scris fostul realizator TV pe contul său de socializaare.

Adevărul despre soția generalului Dorin Ioniță. Fostul comandant al Forțelor Întrunite avea o pensie uriașă
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult

Despre fiica lui Marius Tucă s-a spus că este acționar majoritar la grupul media care include Smart FM, care a fost deținut de tatăl ei.

Cine este Marius Tucă

Marius Tucă a făcut istorie cu show-urile pe care le prezenta în anii de după Revoluția din 1989. La acea vreme, a fost poate cel mai bine cotat moderator TV de la noi. După ani de zile în care a realizat show-uri de noapte la Antena 1, Marius Tucă a decis să se retragă din lumina reflectoarelor.

În urmă cu ceva vreme, jurnalistul a acordat un interviu pentru Adevărul, în care și-a amintit de perioada în care realiza „Marius Tucă Show”. El a dezvăluit cât câștiga la acea vreme, dar a și explicat ce anume a făcut cu banii.

„Eram un ziarist plătit cu zeci de mii de dolari pe lună, chiar nu aveam ce face cu banii. Există şi afaceri în care am investit foarte mult pentru că voiam să fac ceva cu banii, dar la primele investiţia a fost foarte mică. Şi acum nu vă gândiţi că am conturi pline cu bani, nu, căci am investit de-a lungul timpului în tot felul de chestii şi în ceea ce se numeşte un nou început în presă: Radio Smart”, a spus el.

„Într-o mare măsură aş schimbă multe dintre lucrurile din trecut. Unul ar fi că nu mi-am făcut televiziunea mea, în 99, când toată lumea trăgea de mine să o fac, dar cred că eram cel mai bine plătit jurnalist pe vremea aia şi era aşa o comoditate legată de bani, de popularitate şi am tot amânat. Dar atunci ar fi fost cel mai bun moment. Acum e foarte greu, sunt vremuri grele”, a adăugat acesta.

FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece...
Anamaria Prodan, cadouri de nabab pentru fiul ei: duplex în nordul Bucureştiului, apartament la Dubai şi un SUV de lux!
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?