Categorii: Monden Vedete Romania

Fiul lui Kamara va suferi a opta operație. ”S-a întârziat puțin și din cauza pandemiei”

Cântărețul Kamara, în vârstă de 45 de ani,  a explicat că băiețelul său, Leon, urmează să fie supus unei noi intervenții chirurgicale. Acesta va fi cea de-a opta operație la care va fi supus micuțul. ”S-a întârziat puțin și din cauza pandemiei”, a declarat Kamara despre următoarea operație la care va fi supus fiul său.

Leon, fiul lui Kamara, suferă de o formă de paralizie cerebrală, fiind diagnosticat la scurt timp de la naștere, cu tetrapareză spastică. Micuțul  a efectuat mai multe transplanturi de celule stem la o clinică din Turcia. Ulterior, Leon a suferit o nouă intervenție chirurgicală la Barcelona. Acolo, micuțul a suferit o operație de miotenofasciotomie. Leon a mai fost  supus și altor tratamente.

În luna septembrie, Leon va suferi o nouă intervenție, cea de-a opta. Kamara a dat detalii despre operație pe care Leon urmează să o facă în Spania.

Anca și-a părăsit soțul după Survivor! Gesturile lui DOC față de colegele din junglă au detonat relația de acasă!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri

Fiul lui Kamara va suferi a opta operație. ”Necesită o alungire de mușchi din nou”

Leon va fi operat la Barcelona. Kamara a explicat că vor m,ai fi necesare și alte intervenții. „Astăzi a reînceput terapiile, iar în septembrie, pe 14, o să fim la Barcelona unde va fi operat a doua oară de către doctorul Nazarov. Va fi a opta intervenție per total. Necesită o alungire de mușchi din nou. Până când se va face mare, aceste intervenții vor avea loc. Frecvența va fi probabil la 8-10 luni. Acum s-a întârziat puțin și din cauza pandemiei”, a declarat Kamara, citat de spynews.ro.

„Am reușit să adunăm suma pentru această operație, dar după cum se știe, ea se va repeta, iar tratamentele lui continuă. Sperăm să avem rezultate cât mai bune pentru că el deja reușește să se ridice în șezut. E un mare lucru deja… E un băiat foarte curajos și puternic. Știe că tot ce facem e pentru binele lui”, a completat cântărețul.

FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Ce se întâmplă dacă trebuie să fugi cu Tesla în timp ce încarcă? Un atac armat reaprinde discuția