Categorii: Monden Vedete Romania

Fiul lui Daniel Iordăchioaie și al Nouriei Nouri împlinește 20 de ani. ”Aș putea să-i spun că se află pe un drum care îi permite sa schimbe lumea, dar nu vreau să-l mint”

Darius, fiul lui Daniel Iordăchioaie și al Nouriei Nouri, își aniversează ziua de naștere. Cu această ocazie, mama sa a transmis un mesaj în mediul online.

Darius împlinește astăzi 20 de ani. Este un tânăr extrem de simpartic, desspre care mama sa, Nouria Nouri, are numai cuvinte de laudă.

”Astăzi, copilul meu cel mare împlinește 20 de ani. E vârsta la care simți că toată lumea e a ta, dar el îmi spune mereu: “Asta nu e lumea mea. Eu doar trăiesc în ea”.

Aș putea să-i spun că se află pe un drum care îi permite să schimbe lumea, dar nu vreau să-l mint. Lumea nu se schimbă sau în niciun caz în bine. Oamenii sunt cum sunt, iar poporul ăsta nu va fi niciodată altfel.

Aș putea să-i trântesc inspirațională aia cu schimbarea începe cu tine. Cât de cretină să fiu să-l sfătuiesc să se schimbe el, când are calități intelectuale și morale, valori și principii de excepție? Cât despre educație, delicatețe, finețe, ar putea să le dea lecții adulților mitocani din jurul lui care au ratat cei șapte ani de acasă.

Prin urmare nu-mi doresc decât să fie sănătos și să apuce să trăiască într-o lume pe care s-o simtă ca fiind a lui și care să-l merite. Până atunci… Să fii iubit, să iubești și să te bucuri de vârsta pe care o ai, că nu se mai întoarce! La mulți ani, Darius! Te iubesc! ?”, este mesajul transmis de Nouria Nouri de ziua de naștere a fiului ei.

Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri

Nouria Nouri și-a găsit fericirea alături de Ionuț

Nouria Nouri a fost căsătorită până în anul 2014 cu binecunoscutul artist Daniel Iordăchioaie. Din mariajul lor au rezultat doi copii: Salma și Darius.De ceva vreme, Nouria Nouri și-a găsit fericirea alături de un bărbat pe nume Ionuț, cu care urma să se căsătororească, însă nunta a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus.

“Nu programaserăm o dată fixă. Anul ăsta nu mai e cazul. Când o să revină planeta la normal, o să reluăm planurile de unde le-am lăsat”, a declarat Nouria Nouri.

Nouria Nouri mărturisea că nu își mai dorește copii.

“Nu mă așteptam să mă mărit din nou, dar știam în sufletul meu că trebuie să fie acolo cineva și pentru mine, o jumătate. Eu știu cum e să treci printr-un divorț, așa că sper ca această nouă căsătorie să fie și ultima. Nu mai vrem copii, avem destui, eu doi, el doi, ne ajung”, spunea vedeta.

FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat