Scandalul de la ‘Acces Direct’ ia amploare, după ce Emily Burghelea a ales să plece de la emisiune. Fosta asistentă sare acum la gâtul reporterului special, Radu Rotaru, cel care a avut grijă de soții Stegaru. Emily Burghelea și tânărul au avut o confruntare dură pe rețelele de socializare.
În urmă cu două zile, Emily a răbufnit și a mărturisit că Vulpița este agresată constant de soțul său, iar staff-ul de la Antena 1 mușamalizează totul pentru raiting. Aceste mărturisiri au provocat o întreagă furtună la postul de televiziune.
Reporterul special al emisiunii ‘Acces Direct’ a negat toate lucrurile spuse de fosta asistentă. Revoltată, blondina i-a dat un ultimatum fostului său coleg de a spune adevărul. Tânăra vrea ca reporterul să recunoască că Vulpița era bătută de Viorel.
‘Radu, tu poți mai mult. Radu, ai onoare. Spune acum tot ce știi. Încă mai este timp. O să îți pară rău. Dacă nu spui acum adevărul, eu o să zic adevărul până la capăt. Radu, ai deminitate. Am demisionat? I-am chemat la o petrecere (pe Vulpița și Viorel, n.r.), cu ce am greșit? Nu îți scriu ție demisia. O să te duci în cap, nici în al 12-lea ceas nu vrei să recunoști. La revedere! Ți-am dat ultima șansă să spui adevărul’, i-a scris Emily Burghelea lui Radu Rotaru, pe Instagram.
Radu Rotaru spunea, în urmă cu câteva zile, că mărturisile făcute de Emily sunt total eronate. Dacă ar fi știut de agresiunile dintre cei doi soți, el ar fi intervenit imediat. În plus, reporterul a mai precizat că Emily Burghelea nu a demisionat, ci a fost dată afară de șefi.
‘Adevărul întotdeauna iese la iveală. Nu am fost pus de Acces Direct să fac un live, aici e contul meu personal și vorbesc despre ce vreau eu. Vreți să avem altă asistentă la Acces Direct? Nu vreți să fie și un asistent, să se deschidă porțile pentru un asistent? Emily nu a avut demnitate față de noi. Emily e prietenă… sau așa consideram eu.
Orice femeie care vrea să se scoată dintr-o situație, se transformă într-un înger păzitor. Asta s-a întâmplat și în cazul ei, i-am zis și după emisiune, nu e nimic de ascuns. Repet, nu a demisionat. Emily a fost dată afară. Eu, în calitate de prieten al Veronicăi, nu aș fi acceptat așa ceva. Mai mult, i-am zis mereu lui Viorel, atunci când a jignit-o, să nu o mai facă. Am primit câteva mesaje să plec și eu’, a spus Radu Rotaru pe Instagram.