Elena Ionescu și soțul ei, Răzvan, s-au despărțit, la doar un an de la căsătorie.
Spynews scrie că solista și tatăl copilului său s-au separat și urmează să divorțeze. Elena și Răzvan deja nu mai locuiesc împreună.
În urmă cu un an, artista a adus pe lume un băiat, iar kilogramele în plus acumulate pe parcursul sarcinii s-au topit rapid. Elena a fost ajutată de Răzvan, care este antrenor de fitness și i-a pregătit un program minuțios de mișcare. Se pare, însă, că pe plan emoțional lucrurile nu au mers așa cum se așteptau și relația cu soțul său s-a degradat, ajungându-se la despărțire.
În această dimineață, Elena a făcut primele declarații despre divorț, într-o emisiune TV: „N-aș putea să fac o declaraţie oficială. Voi spune mai multe când mă voi simți confortabil să fac asta. Toate la timpul lor. Nu am ce să îți dau ca informație în momentul de față. Se fac niște lucruri. Mi-ar plăcea să îmi respectați această decizie”.