Categorii: Monden Vedete Romania

Dinu Maxer trece prin momente grele. Tatăl său a fost diagnosticat iar cu cancer

Dinu Maxer trece prin momente grele! Tatăl său a fost diagnosticat iar cu cancer. Bărbatul credea că a învins boala în urmă cu câțiva ani, însă acum a recidivat.

În urmă cu 13 ani, tatăl lui Dinu Maxer a aflat că suferă de cancer de prostată. A urmat mai multe tratamente și a suferit două operații. De atunci, viața lui s-a schimbat radical și a învățat să trăiască cu o serie de restricții. Bărbatul a fost medic de profesie.

Tatăl lui Dinu Maxer se luptă din nou cu cancerul

‘La început, când am aflat, mi-am făcut toate socotelile materiale, ca să nu las datorii după mine. Apoi am început să lupt, să încerc tot felul de lucruri ca să exist. De 9 ani, eu nu mănânc carne de porc şi de vită. Înainte aveai tot orizontul în faţă, acum mergi pe o cărare foarte îngustă.

Când încep metastazele sunt foare greu de oprit. Procesul este aproape ireversibil. Eu bănuiesc că sunt nişte urme de boală profesională. Eu timp de 21 de ani am controlat linia farmaceutică din Bucureşti, am lucrat şi în subteran’, spunea tatăl lui Dinu Maxer, în 2016.

Din păcate, boala a revenit din nou! Solistul a mărturisit că tatăl său trece iar prin momente cumplite. Dinu Maxer a declarat că a preferat să își trateze părintele acasă.

Din nefericire, cancerul a recidivat și a început să-i afecteze și alte părți ale corpului.

Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a dorit să fie văzut mort!'
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții

‘Cancerul i-a recidivat și îl tratez acasă. Uneori câștigi cu cancerul, dar ai probleme cu alte sisteme. Tatăl meu trece acum printr-un moment mai greu. Problema cu cancerul… este stopat, însă cedează alte sisteme’, a declarat cântărețul la Antena Stars.

Soții Maxer și-au internat băiatul în spital

În urmă cu o lună, soții Maxer au trecut printr-o sperietură zdravană cu fiul lor, Andreas. Băiețelul a ajuns la spital cu febră mare și dureri la călcâiul drept.

“Joi (14 mai) a trebuit să îl internez pe Andreas în Spitalul Gomoiu, iar eu, alături de el. Avea dureri cumplite la călcâiul drept și făcea febră mare de luni seară,apoi i s-a înroșit piciorul, moment în care am luat hotărârea să ne prezentăm la secția de ortopedie.

Cred că nu aveți idee ce înseamnă să te internezi într-un spital când ești febril și implicit suspect de COVID 19 – IZOLARE, CARANTINĂ, emoție, îngrijorare și multe întrebări! După două teste PCR de depistare a coronavirusului, care au ieșit NEGATIVE, totul a intrat în normal”, scria Dinu Maxer, pe rețelele de socializare.

FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
S-a despărțit cuplul anului din tenisul mondial. Gestul rusoaicei Anna Kalinskaya, după ce Jannik Sinner a dat o declarație ciudată despre relația...
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?