Categorii: Monden Știri Vedete Romania

Din trecutului lui Nea Mărin. ”Pot să spun că am făcut foarte multe compromisuri”

Binecunoscutul coregraf de dansuri populare Nea Mărin, pe numele său întreg Marin Barrbu, a scos la iveală amănunte mai puțin cunoscute dintre cariera sa și din trecutul său. ”Pot să spun că am făcut foarte multe compromisuri”, a declarat îndrrăgitul coregraf de dansuri populare, în vârstă de 64 de ani.

Nea Mărin este cunoscut publcului larg drept coregraf de dansuri populare, dar și ca prezentator al seriei de emisiuni ”Poftiți pe la noi”, de la Antena 1. În plan personal, Nea Mărtin are o relație de 43 de anii cu Mioara, cea care îi este parteneră de viață și împreună cu care are două fete, Dana și Larisa.

Nea Mărin a dat detalii din cariera sa într-un interviu pentru revista Viva, în care a mărturisit că a făcut numeroase compromisuri.

Din trecutului lui Nea Mărin. ”Eram ca un robot fixat pe pasiunea mea”

”Pot să spun că am făcut foarte multe compromisuri. Pe vremea când avem 15 ani, toți copiii, după ce terminau lecțiile, mergeau la joacă, la fotbal, la handbal. Eu, nu. Pe mine mă interesa doar dansul. Începusem apoi să ne împrietenim cu fetele, însă focusul meu era tot către dans. Eram ca un robot fixat pe pasiunea mea. Am considerat că, dacă voi dansa și dacă duc tradiția după mine, eu voi fi exact ce mi am dorit – omul care duce tradiția mai departe.În vacanțe, aveam tot timpul cantonamente de dans, mergeam la mare sau la munte, asta până am început serviciul”, a declarat Nea Mărin.

Moartea Rodicăi Stănoiu, învăluită în mister! Semnul care a stârnit îngrijorare în rândul celor care o cunosc
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

 

”În anul 1979, am ajuns la Ansamblul Rapsodia Română de profesioniști, iar programul meu consta în muncă, dans, repetiție și spectacole. Am avut o perioadă în care doar ziua de luni era liberă. Sâmbăta și duminica aveam câte două spectacole. Practic, din 31 de zile într-o lună noi aveam 31 de spectacole. În ciuda faptului că aveam un program încărcat, mi-a plăcut enorm perioada, pentru că îmi trăiam visul cu ochii”, a adăugat acesta.

 

FOTO. Parcă sunt surori! Cum arată mama Jaquelinei Cristian, jucătoarea română care a încasat peste 1 milion de dolari în 2025
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume a primit o ofertă de nerefuzat
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Share
Publicat de
dana.arama
Tags: cariera dansuri populare dezvaluiri marin barbu nea marin trecut