Categorii: Monden Știri Vedete Romania

Din trecutul lui Mihai Trăistariu. ”Mi-a zis să facem o trupă să-i spargem pe cei de la „3 Sud Est” și „Genius”. El m-a convins”

Cântărețul Mihai Trăistariu, în vârstă de 42 de ani, și-a amintit de perioada de început a carierei sale. Acesta a vorbit, la emisiunea moderată de Cătălin Măruță la postul de televiziune Pro TV, despre trupa Valahia, alături de care a scos numeroase hituri, dar și despre cum l-a remarcat Costi Ioniță la Festivalul de la Mamaia.

Mihai Trăistariu a cunoscut succesul în urmă cu ani, când făcea parte din trupa Valahia, una dintre cele mai de succes formații de pe scena artistică din România de la sfârșitul anilor ’90.  Trupa Valahia a fost înființată în vara anului 1998, fiind formată din trei membri: Dorin Topală, Costi Ioniță și Laura, aceasta din urmă părăsind relativ repede formația, pentru a se dedica muzicii de operă. Ulterior a fost cooptat Mihai Trăistariu, câștigător la secțiunea interpretare a Festivalului de la Mamaia. În luna mai 1999, apare primul album al trupei, intitulat “Valahia”. Deși cu mare succes la public, trupa Valahia s-a destrămat după câțiva ani.

Prezent la emisiunea ”La Măruță”, de la Pero TV, Mihai Trăistariu și-a amintit de perioada ccând cânta alături de trupa Valahia și scotea hit după hit. De asemenea, Artistul a vorbit și despre Costi Ioniță, cel care l-a descoperit la Festivalul de la Mamaia.

Din trecutul lui Mihai Trăistariu. ”Eram un veteran al festivalurilor, mergeam la concursuri pe atunci”

”Aceste hit-uri mi-au schimbat viața. În anul 2000, melodia „La mare, la soare” a fost hit-ul verii și hit-ul anului. „Valahia” era Noi ne-am lansat în anul 1999, cu melodia „Banii și fetele”. Anul următor a venit și „Banana””, a spus Mihai Trăistariu.

Lună martie cum nu prea a mai fost în România. Prognoza meteorologilor Accuweather: fenomene ciudate în București
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot

 

„Eu nu mă așteptam ca hit-ul să aibă succes. Eram un veteran al festivalurilor, mergeam la concursuri pe atunci. Costi Ioniță, pe care l-ați avut recent în emisiune, m-a descoperit, m-a văzut la festivalul de la Mamaia. Mi-a zis să facem o trupă să-i spargem pe cei de la „3 Sud Est” și „Genius”. El m-a convins”, a adăugat cântărețul.

 

FOTO. Campioana din România e „Regina” platformei pentru adulți după ce a făcut o avere uriașă!
Românca și-a dat demisia din televiziune pentru iubitul fotbalist! A „fugit” alături de el în străinătate și pregătesc o nuntă mare în...
Dacia renunță la motoarele pe GPL. De când intră în vigoare decizia și cu ce vor fi ele înlocuite
Share
Publicat de
dana.arama
Tags: cariera costi ionita festivalul de la mamaia hituri mihai traistariu trecut trupa valahia