Delia a făcut dezvăluiri despre ”X Factor”. Artista a mărturisit că filmările sunt mai mult decât epuizante.
În această perioadă au loc audițiile pentru cel de-al nouălea sezon al emisiunii ”X Factor”, de la Antena 1. Delia a făcut dezvăluiri din culise, mărturisind că filmările sunt epuizante.
Delia le-a spus fanilor săi că are un program haotic și că ajuns să doarmă doar câteva ore pe noapte.
”Nu mă lasă să mă duc să mă culc. Femeia asta nu mă lasă! Este ora 1 și nu mă lasă să plec. E groasă, deci la ora asta, este 1:59, acum am intrat în mașină, mă îndrept către casă, am terminat testimonialele. După o zi întreagă de audiții, trează de la ora 8 și ceva, mâine la 9 și ceva trebuie să fiu la machiaj și facem asta deja de două zile.
Acest regim este cam armată, ca să spun așa. O să vă arăt la ce oră mă bag exact în pat, pentru că în momentul ăsta n-am să merg acasă și am să mă culc, pentru că nu am cum să fac fizic asta. Am niște moațe în cap pe care trebuie să le desfac, să scot 70 de mii de agrafe, să mă demachiez, probabil n-am să fac duș în seara asta, pentru că îmi ia timp. Probabil o să adorm pe la 4, apoi mă trezesc. Dorm 4 ore. Super”, a spus Delia, potrivit revistei Viva.
Prezentatorii ultimului sezon al emisiunii ”X Factor” au fost Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin. Însă, noua ediție, sezonul 9, aduce mari modificări atât în ceea ce privește prezebntatorii, cât și cei patru jurați de la concursul de talente.
Echipa de prezentatori formată din Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin nu va mai apărea în cadrul acestui show, cei doi fiind înlocuiți cu Dani Oțil și Răzvan Simion, cei care au mai prezentat emisiunea în trecut.
În ceea ce privește juriul noii ediții a ”X Factor”, acesta va fi format din Ștefan Bănică Junior, Delia, Loredana Groza și Florin Ristei.