Categorii: Monden Vedete Romania

Daniel Onoriu a ajuns pe mâna polițiștilor. Ce i-ar fi făcut fostei soții, Isabela: „Nu are nici o dovadă”

Daniel Onoriu, nepotul regretatei Gabi Luncă, a fost nevoit să dea cu subsemnatul la Poliție. Fostul pilot de raliuri a fost audiat, joi (27 octombrie), după ce fosta lui parteneră, Isabela, a cerut un ordin de protecție împotriva lui. Bărbatul nu avea voie să se apropie de aceasta la mai puțin de 300 de metri, însă a încălcat acest ordin. 

Daniel Onoriu continuă scandalul cu fosta parteneră, Isabela. După ce au anunțat că s-au despărțit, femeia l-a acuzat pe fostul sportiv că a amenințat-o în repetate rânduri. Isabela a cerut un ordin de protecție, deși bărbatul susține că nu a făcut nimic să o supere.

Daniel Onoriu este acuzat că și-a amenințat fosta soție

Fostul pilot a recunoscut că a sunat-o pe Isabela, pentru că își dorește să se împace cu ea. În schimb, a și acuzat-o că l-a înșelat în timp ce acesta era patul de spital, în comă.

„Am fost sunat să vin să dau declarație, și am dat o declarație scurtă. Sunt chemat degeaba aici pentru că nu am făcut nimic. Soția mea, din păcate, pe care am iubit-o șase ani și am plimbat-o în toată lumea și am răsfățat-o cu cadouri scumpe mă dă în judecată și mă cheamă doar pe la secții. Eu sunt un om bolnav, am stat 55 de zile în comă, și în loc să mă antrenez sau să merg la vreo clinică, stau în fața secției ca să dau declarații.

Nu are nici o dovadă. Eu nu am voie să mă apropii de ea 300 de metri, dar mesaje și telefoane am voie să îi dau. Și i-am dat telefoane în care o rugam să ne împacăm. Ieri mi-a recunoscut că are iubit și că m-a înșelat chiar în timp ce eu eram în comă. O am înregistrată”, a declarat Daniel Onoriu pentru Antena Stars.

Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu

Fostul pilot de raliuri a fost la un pas de moarte

Daniel Onoriu a fost la un pas de moarte, după ce a apelat la o operație de micșorare a stomacului, în Turcia. El a petrecut 55 de zile de comă, la Terapie Intensivă. Pe 8 martie, anul acesta, el a fost externat din spital.

„În urmă cu 99 de zile eram un tip normal, cu vise și speranțe și planuri de viitor. Toată viața am fost activ, sportiv, dar și pofticios. Credeam că doar cele câteva kilograme în plus pe care le aveam erau singura mea problemă. Am ales cea mai «simplă» și «la modă» metodă de slăbire: gastric sleeve (operație de micșorare a stomacului). Nici prin gând nu îmi trecea că am să intru în tragedia vieții mele. Am mai trecut prin încercări, dar incomparabil cu această cumpănă. Nu există scară de măsurare sau termen de comparație!”, a scris Daniel Onoriu, pe rețelele de socializare.

„Un simplu scroll pe Facebook și o reclamă la o clinică mi-a captat atenția. Următoarea zi, aveam și programare stabilită acolo. Se pare că hotărârile de moment nu sunt întotdeauna cele mai înțelepte! Pe lângă faptul că plătești cu sume mari de bani, poți să plătești chiar și cu viața! Nu știu a cui a fost vina! A mea, că am avut încredere sau a medicului ce m-a operat (măcelărit). Azi sunt aici! Printre voi: familie, prieteni, oameni! Azi și mereu am să vă mulțumesc! Pentru susținerea voastră în rugăciuni și gânduri bune. Pentru că ați mers și donat sânge, pentru că v-ați interesat de starea mea de sănătate! Ce vă doresc? Să nu treceți prin ce am trecut eu și familia mea și multă sănătate!”, a mai scris pilotul de raliuri.

GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
Cât costă să aduci o mașină SH din Germania? Ce se schimbă după intrarea în Schengen