Cântărețul Kamara, în vârstă de 46 de ani, a făcut declarații, la postul de televiziune Antena Stars, despre starea de sănătate ale băiețelului său, Leon. Artisttul a explicat că micuțul se simte mult mai bine și că face progrese. ”Ni s-a spus să așteptăm cu operația pentru că el a evoluat foarte mult din punct de vedere motric”, a declarat Kamara.
Leon, fiul lui Kamara, suferă de o formă de paralizie cerebrală, fiind diagnosticat la scurt timp de la naștere, cu tetrapareză spastică. Micuțul a efectuat mai multe transplanturi de celule stem la o clinică din Turcia. Ulterior, Leon a suferit o nouă intervenție chirurgicală la Barcelona. Acolo, micuțul a suferit o operație de miotenofasciotomie. Leon a mai fost supus și altor tratamente. Oana, fosta parteneră de viață a lui Kamara, a declarat că a făcut timp de trei ani videochat pentru a putea avea resursele financiare necesare să își ajute copilul.
„A fost la Timișoara împreună cu mama lui, unde a fost evaluat și ni s-a spus să așteptăm cu operația pentru că el a evoluat foarte mult din punct de vedere motric, reușește să se ridice singur în fund și în genunchi. Este un pas foarte mare!”, a declarat Kamara, notează spynews.ro.
”Cognitiv este un geniu! Ce vorbe îmi dă, de exemplu într-una din zilele în care eram supărat mi-a spus ”Băi Kamara, să fii deștept în viața asta, să fii puternic și să fii un învingător în lupta asta pe care o duci”. M-am emoționat enorm de mult! (…) Eu notez toate vorbele pe care mi le spune că vreau să fac o cărticică cu vorbele lui Leon. I-am spus și mămicii lui să noteze tot. Mi-a spus odată ”Tati, îți spun o vorbă pe care să nu o uiți niciodată. Bogăția și tinerețea dispar, dar talentul și stăruința niciodată!”. Leon este un mic geniu”, a adăugat artistul.
La emisiunea online ”În oglindă”, realizată de Mihai Ghiță, Kamara a dat detalii despre cum au început problemele de sănătate ale băiețelului său, Leon. “Medicul care trebuia să aibă grijă de ea, dar nu a avut. O dată a obligat-o să nască natural, i-au făcut o injecție în acest sens ca să poată avea dilatare. Nu a ascultat-o când a spus că vrea cezariană, cum era nevoie. Au văzut-o micuță și au lăsat-o să nască cu moașa. Hai să zicem, mulțumim lui Dumnezeu, că nu a avut o problemă pe timpul nașterii, însă, la 8 luni fiind, nu l-au băgat în incubator, l-au lăsat afară. Ăsta mi s-a părut un gest total iresponsabil”, a declarat Kamara.
“Acel medic a nenorocit alte șapte sarcini cu nouă copii, pentru că două erau cu gemeni, în aceeași noapte și nu a semnat niciun act și a dispărut, nici nu știu cine e. A semnat șeful secției a doua zi. I-au dat nota 9 și la 6 ore de la naștere l-au hrănit cu un biberon și aveam să descopăr că de fapt ei hrăneau cu o gaură foarte mare în tetină. Îi dădeau pe gât ca să mănânce mai repede, iar el, lucru pe care nu știu cum de nu l-au văzut, avea un reflux gastro-esofagian. Când a luat laptele din tetina aia atât de mare, a tras pe partea cealaltă și a făcut un stop cardio-respirator. Și de aici problemele lui din ziua de azi”, a adăugat artistul.