Categorii: Monden Vedete Romania

Cum se menține în formă Paula Seling. ”Am ajuns să înot 120 de bazine într-un singur antrenament”

Cântăreața Paula Seling, în vârstă de 42 de ani, a explicat cum reușește să se mențină într-o formă fizică foarte bună.

Paula Seling s-a născut pe 25 decembrie 1978 în Baia Mare. A absolvit Colegiul „Gheorghe Șincai” din Baia Mare în 1997, iar apoi Școala Superioară de Jurnalistică din București. A studiat canto și pian. Împreună cu interpretul Ovi, Paula Seling a reprezentat România la Eurovision 2010, unde au ocupat locul 3, și la Eurovision 2014, unde s-au clasat pe poziția a 12-a. În plan personal, Paula Seling este căsătorită cu Radu Bucura din anul 2005.

În vârstă de 42 de ani, Paula Seling este una dintre cele mai frumoase prezențe de pe scena artistică din România. În cadrul unui interviu pe care l-a acordat pentru publicația Formula AS, vedeta a explicat cum reușește să se mențină în formă.

 

Cum se menține în formă Paula Seling. ”Sunt pasionată de sport”

Dan Petrescu, surprins singur București, soția Adriana petrece în Dubai! Cu cine a fost văzută
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Paula Seling a explicat că face foarte mult sport. De asemenea, este foarte atentă în ceea ce privește alimentația.

”Sunt pasionată de sport. De mică alerg, mă mișc, am fost membră a clubului “Ecosport”, unde făceam în fiecare weekend drumeții în pădure și pe tra­see de munte, și cățărări. Am făcut fitness din li­ceu și în mod organizat, cu multiplul campion na­țio­nal și balcanic Florin Uceanu, am făcut scufun­dări, încă din facultate, cu Bogdan Ungureanu, și am ajuns să îmi perfecționez înotul cu noul meu ins­tructor, Antonio Costea. Am ajuns să înot, cu pal­mare și labe, 120 de bazine într-un singur an­trenament. Încerc să mă mențin în formă, pentru că îmi doresc să am o viață și o carieră lungă. Me­reu am admirat persoanele care, prin sport și ali­mentație, au dus o viață plină de energie până la fi­nal”, a spus artista.

”Am grijă ce mănânc, sunt vegană de peste trei ani, după ce timp de șapte ani am fost vegetariană. În total, peste 10 ani de nemâncat carne. E ceva! Și sincer, se simte, am o stare bună, am energie și rezistență la muncă și efort. Îmi place să muncesc. Astfel mă simt utilă. Am grijă și de pielea mea, uti­lizând creme și uleiuri naturale, cunoscute pentru efectul lor anti-îmbătrânire. Studiez destul de mult la pian, citesc despre lucruri care mă interesează și încerc să mă mențin optimistă mereu”, a adăugat ea.

 

Britanicii au văzut imaginile cu Dan Petrescu după chimioterapie și au reacționat: „Arată firav!”
Simona Halep a petrecut Revelionul în a doua ei casă și s-a declarat impresionată! Momente de neuitat pentru „Simo”
Cea mai scumpă Dacia Bigster. Transformare radicală pentru cel mai nou SUV din gama Dacia