Eugenia Șerban a descoperit în 2019 că suferă de două cancere în același timp, însă a luptat din greu cu boala și a reușit să iasă învingătoare. În ultimele luni, actrița a suferit două intervenții chirurgicale și numeroase tratamente.
Într-un interviu pentru VIVA!, Eugenia Șerban și-a deschis sufletul și a povestit prin ce clipe grele a trecut în ultimul an. Vedeta a mărturisit că are cancer în urma unui control de rutină, așa că le-a recomandat tuturor femeilor să meargă la doctor în fiecare an, pentru că asta le poate salva viața.
‘Cele mai grele zile din perioada spitalizării au fost ultimele. Trecuseră deja două săptămâni și, oricât de răsfățată am fost de toată lumea, voiam acasă, în patul meu. După ce am ieșit din spital, au mai urmat alte două săptămâni de venit în fiecare zi la pansat. Învățasem bine drumul, dar, cea mai grea perioadă abia urma, chimioterapia și radioterapia. Cel mai greu a fost să accept că voi ramane fără păr. Cred că pentru orice femeie este foarte greu de acceptat. Am tot sperat să nu fie așa, dar la 14 zile după sedința de chimio, a început să cadă.
A fost momentul cel mai greu din toată perioada asta. Să mă privesc așa, să mă uit în oglindă, aveam impresia că privesc pe altcineva. Mi-au trebuit câteva săptămâni să mă pot obișnui cu mine. Eram oricum pregătită, îmi luasem de mult perucă, dar șocul a fost crâncen pentru mine. Încet, încet am început să mă obișnuiesc cu mine cea nouă’.
Am început să mă privesc cu alți ochi, să-mi regăsesc trăsăturile, până m-am convins ca aveam chiar un cap frumos. Dacă în trecut mi se propunea un rol, în care să fiu nevoită să mă rad pe cap, aș fi refuzat. Acum nu aș mai avea nicio reținere. Și acum, spune și tu, nu am un cap frumos?’, a spus Eugenia Șerban pentru VIVA!
Actrița a mărturisit că cel mai greu moment a fost când a trebuit să îi spună fiului său, Lorans. Aceasta a declarat că i-a fost frică că băiatul său va rămâne fără mamă.
Eugenia Şerban a fost căsătorită în tinereţe cu un bărbat de origine arabă. Actriţa a divorţat de acesta când fiul ei avea oar doi ani.
‘Mi-a fost greu să-i spun, mi-am ales greu cuvintele și forța ca în fața lui să fiu puternică și să nu-l sperii. Indiferent ce vârstă ar avea, este copilul meu. Un copil care a rămas fără tată de la vârsta de 18 ani. Lui i-a fost teamă, teama de a rămâne și fără mine. Vedeam frica în ochii lui, și atunci trebuia să fiu puternică pentru el. Încercam să nu mă vadă niciodată plângând. Încercam să mă vadă tot timpul râzând și glumind în fața morții. Cred că el mi-a dat cea mai mare forță, el și teama pe care o vedeam în ochii lui că m-ar putea pierde’, a mai spus aceasta.
De asemenea, Mirabela Dauer a fost printre puținele persoane care au știut că a fost diagnosticată cu cancer.
‘Una dintre persoanele care mi-au dat încredere a fost Mirabela Dauer. O spun cu mândrie că este prietena mea. Eram la Timișoara, în pline repetiții, și în șocul aflării veștilor că am două cancere. Și, într-o dimineață, pe la ora 09:00, m-a sunat cu video pe WhatsApp și mi-a zis: Hei! Ce faci, frumoasa mea? Îmi era dor de tine.
Te-am văzut în reluare azi-noapte și am zis că trebuie să te sun dimineață. Nu am vorbit de mult și mi s-a făcut atât de dor de tine. Cum ești?’. Moment în care m-a pufnit plânsul. Și a spus: Ce ai pățit?’. Am răspuns: ‘Am cancer, Mirabela’. Iar ea mi-a spus: Hmm… Nu s-a născut încă un cancer să ne doboare pe noi. O să vezi. Totul va fi bine’. A fost unul dintre declicurile care mi-au trebuit.’, a mai adăugat Eugenia Șerban.