Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu au aniversat 9 ani de la nuntă! Povestea lor de dragoste a început în culisele emisiunii ‘Acces Direct’, când ea era reporter, iar el prezentator. Cei doi au căsnicie fericită și sunt îndrăgostiți ca-n prima zi. Au împreună o fetiță, pe nume Petra.
Pentru a marca această zi specială, Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu au sărbătorit acasă, iar vedeta tv a arătat tuturor cum au ales să marcheze momentul. Cuplul a sărbătorit cu creveți și șampanie, în propria grădină.
‘9 ani de când ne-am căsătorit ! Am sărbătorit acasă cu creveți la grătar , salata, cozonac și sampanie!’, a scris Cristina Șișcanu, pe Instagram.
Cristina Şişcanu şi Mădălin Ionescu s-au cununat religios pe 12 iunie, în aer liber, la Palatul Ştirbey. Ceremonia religioasă a fost oficiată de patru preoţi. Cununia civilă a avut loc în Republica Moldova, în primăvara lui 2011.
‘Noi am plecat, ne-am căsătorit, am mers apoi la un local, să petrecem, şi a fost excelent. Ne-am întors euforici puţin, băusem câteva pahare de vin. Când am coborât din maşină, ne-am trezit fixaţi de nişte gorile. Aşa ceva nu am văzut în viaţa mea. Sper să nu mai văd vreodată. Erau inumani! Era clar că vor să ne facă ceva pentru că ne fixau cu privirea. Recepţionerii au făcut semn să tacă. Apoi ei încercau să intre cu cardul într-o cameră de lângă noi. Ne-am dat seama atunci că trebuie să plecăm.
Ne-am făcut bagajele, am ieşit cu ele din hotel, uşor, uşor. Noi trebuia să stăm şi ziua următoare. Marele avantaj a fost că era poliţie la fiecare intersecţie, fiind Paştele era plin de Poliţie pe străzi. Cert e că am ajuns până la urmă la Ungheni, la socrii, şi am sărbătorit acolo. Dacă rămâneam în acea noapte, nu cred că mai eram în viaţă în acest moment. Nici eu, nici Cristina, nimeni’, mărturiseau aceștia în urmă cu câțiva ani.
Mădălin Ionescu a mai fost căsătorit, iar din primul mariaj are doi copii, Ștefania și Filip.