Categorii: Monden Vedete Romania

Confesiunea de suflet a cântăreței Nico. ”Regret tot timpul când n-am fost lângă ea”

Nico și-a deschis sufletul. Artista a mărturisit, în cadrul unui interviu, că regretă că nu a petrecut mai mult timp alături de fiica sa, atunci când aceasta era mică.

Celebra cântăreață Nico, pe numele său întreg Nicoleta Matei, este căsătorită Laurențiu Matei. Artista are o fiică pe nume Alexandra, alături de care a participat în cel de-al treilea sezon al emisiunii ”Asia Express”, de la Antena1. Despre Alexandra a făcut vedeta declarații de suflet în cadrul unui interviu pentru postul de televiziune Antena 1.

”Eu am făcut-o pe fiică-mea la 20 de ani, norocul meu a fost maică-mea. Fata a crescut la maică-mea. Când am plecat avea deja cinci ani, iar când m-am întors, după nouă luni de zile, am găsit-o cu dințișorii cariați, pnetru că-i dăduseră tot felul de bomboane pentru a nu simți lipsa mamei”, a mărturisit Nico, citată de spynews.ro.

”Dar, deși nu a avut o copilărie de vis, acum i-am oferit tot ce a avut nevoie. Dar, probabil, ceva a lipsit pentru că a fost singură. Ea a rămas cu soacră-mea și regret tot timpul când n-am fost lângă ea. Simt că nu am fost lângă ea în perioada ei de aur, dar acum m-am revanșat”, a adăugat artista.

Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani

 

Tatăl ei a murit când era însărcinată

Nico a trecut prin momente dificile când era însărcinată. Aceasta și-a pierdut tatăl în acea perioadă.

”În momentul în care a murit aveam 20 de ani. Eram însărcinată, a fost un șoc! Eu n-am știut că are probleme cu inima. A murit chiar de Revoluție”, a dezvăluit cântăreața, potrivit sursei mai sus citate.

Îi pare rău că nu a continuat colaborarea cu BUG Mafia

Nico a mărturisit că, în ceea ce privește cariera, regretă că nu a continuat colaborarea cu BUG Mafia.

”Dacă aș putea da timpul înapoi parcă îmi pare rău că n-am rămas cu BUG Mafia. Nu știu ce a fost în capul meu, voiam să fiu eu artista Nico, am vrut să fiu pe cont propriu”, a afirmat vedeta.

FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?