Au apus vremurile când Codin Maticiuc făcea furori prin cluburile de noapte și era înconjurat de domnișoare focoase.
Acum, afaceristul își dedică tot timpul celei mai importante domnișoare din viața lui, fiica sa, Smaranda. Codin Maticiuc a devenit tătic în 2019.
În trecut, Codin Maticiuc schimba iubitele destul de des, însă actorul s-a schimbat radical după ce a cunoscut-o pe mama fiicei lui. Codin a dezvăluit că rolul de tătic l-a schimbat complet, iar relația cu soția este una excepțională.
Într-un interviu pentru Antena Stars, Codin Maticiuc a făcut mărturisiri neștiute despre soția și fiica sa! Fostul “crai de Dorobanți” a dat din casă și a spus că este focusat pe viața de familie.
Codin Maticiuc se descurcă excelent atunci când vine vorba de fiica lui, însă nu crede că partenera lui de viață are aceeași opinie.
“Dacă ai întreba-o pe nevastă-mea ea ar zice că eu sunt un tată îngrozitor, că ea face tot, iar eu nu fac nimic. Pe instagram părem mai buni și chiar și mai înalt. Tot timpul avem de lucrat la toate capitolele din viața noastră. Eu îmi doresc să fiu tată de mult timp, de la 23 de ani. Îmi place să petrec timp alături de fetița mea. Vorbește de m-a zăpăcit. Mereu mă roagă să nu plec, când o aud e groasă.
Nu trebuie ca unul să fie părintele bun și unul rău. Când greșește, iar nevastă-mea se leagă de ea, eu trebuie să o susțin. Are momente când încearcă să ne încalece cu plânsul. Încercăm să o facem să nu devină o alintată și o mofturoasă.”, a spus Codin Maticiuc pentru Antena Stars.