Vineri seară, 11 decembrie, a avut loc cea de-a două etapă a semifinalei ‘X Factor’ 2020! După duelurile din prima ediție, au mai rămas doar 8 concurenți care merg în marea finală a show-ului de la Antena 1.
Cei patru jurați de la ‘X Factor’ și-au ales favoriții care vor merge în finala din sezonul 9 X Factor 2020. Concurenții au încercat să îi impresioneze pe mentorii lor cu prestațiile excepționale.
Doar patru dintre ei au reușit să meargă mai departe în ultima etapă a competiției de la Antena 1. Jurații și finalișii se vor duela în marea finală de pe 18 decembrie 2020, orele 20:30, la Antena 1.
Loredana Groza a ales să meargă în finală cu Adrian Petrache, nepotul lui Florin Salam. Tânărul a interpretat o melodie în limba franceză.
‘Adrian când a venit cu acest cântec la mine am zis da, e un cântec necunoscut (…) și cumva cred că e bine să cânți piese care nu sunt atât de consumate. Ce-mi place la tine și am admirat de prima dată când ai apărut la audiții este că nu ai frică și îți place să riști. Îți place să iei lucruri care există deja și să transformi, să reinventezi și este o calitate extraordinară’, au fost cuvintele de laudă ale Loredanei la adresa elevului său.
Și Ștefan Bănică Jr. a avut de făcut o alegere grea! Juratul de la X Factor a trebuit să aleagă între Andrada Precup și Alexandra Sîrghi. Andrada Precup a fost cea care l-a impresionat mai mult și merge în marea finală.
‘Ați cântat excelent amândouă. Iarăși m-ați surprins, este un plus de la ce am auzit la repetiții și până astăzi. Alexandra ai fost senzațională. Tu reprezinți pentru mine forța, locomotive din punct de vedere vocal. (…) Din punct de vedere feeling, emoție, nu am auzit acuratețe mai mare decât a Andradei’, a spus Ștefan Bănică.
Florin Ristei a ales să meargă mai departe cu italienii din trupa Super 4. Adolescentele din Tiny Tigers au părăsit competiția.
‘Dacă în Semifinală s-ar fi votat tot de acasă, eu cred că ambele grupuri ajungeau în finală. Asta e clar. Am de ales între niște fete care s-au cunoscut acum 2-3 săptămâni și care au repetat de câteva ori împreună și care astă seară m-au spart. Ați cântat senzațional, peste așteptările mele, peste ultima repetiție. Celălalt grup pe care l-aș putea alege astă seară este format din oameni cu care rezonez foarte tare pentru că mie imi place să cred că aș putea fi un al 5-lea membru acolo, la nivelul lor. Sunt oameni care au muncit pentru locul ăsta pe care îl au, sunt un grup de profesioniști’, a spus Florin Ristei.
Delia a ales-o pe italiana Sonia Mosca pentru finala X Factor. Aceasta a interpretat melodia Listen a lui Beyonce.
“E inutil să spun să câștige cel mai bun. Eu o să dau totul. Și voi fi fericită indiferent de rezultat, pentru că, să ajungi în acest punct, într-un loc care nu e al tău, pe care nu îl știai înainte, e o realizare atât de mare”, a spus Sonia înainte de a cânta în semifinala X Factor.
“Sunt convinsă că am luat cea mai bună decizie. Merg cu toată încrederea înainte. Sonia este o competiție zdravănă pentru oricare”, a adăugat Delia.