Miron Cozma a făcut show în emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D. Luceafărul huilei a oferit detalii fabuloase despre actuala sa iubită, după relația tulburătoare cu Marinela Nițu.
Dacă prin anii 2000 obișnuia să-și facă publică viața amoroasă, după despărțirea cu scandal de Marinela Nițu, Miron Cozma a ajuns în cealaltă extremă. A preferat să păstreze discreția și a vorbit de puține ori despre femeia care îl face fericit acum.
‘Da, există. Culmea, pentru prima dată îi spun unei femei partenera mea de viață, nu iubita mea. Culmea ironiei, este o femeie modestă chiar dacă are două facultăți, regizor, scenarist, să vedeți cum cântă, e artist, a fost pe MTV.
A avut însă niște probleme în viață și eram la un moment dat într-un grup, m-au considerat și pe mine artist. Printre ei era și regizor, artista Maia Casiel cum îi spun eu și cum îi place ei, nu e numele ei real. Din cauza sistemului judiciar, a rămas fară un apartament pe care-l avea la bloc. A rămas pe drumuri și ea și copilul ei. Nu vreau să o laud acum, dar are ochii turcoaz. Când a rămas pe drumuri, am luat-o eu. Ea nu are nimic! Am luat-o lângă mine pentru că îmi place să ajut oamenii, mai ales o femeie de valoarea ei’, a declarat Miron Cozma, la Kanal D.
Tot în cadrul emisiunii lui Denise Rifai, Miron Cozma a insistat că nu este vinovat de căderea guvernului Roman și l-a acuzat pe fostul președinte Ion Iliescu de moartea a 48 de mineri, ortaci de-ai lui Miron Cozma, la Cotroceni. Mai mult de atât, își pusese în gând, la vremea respectivă, să-l împuște pe președintele Ion Iliescu la Palatul Cotroceni.
În urmă cu trei ani, Miron Cozma și Marinela Nițu și-au spus “adio” după doisprezece ani de iubire, în 2015.
“Eu am o relație foarte bună cu toate femeile cu care am fost, dar cu Marinela este altă situație. Nu mai vorbesc cu ea! Ea este o femeie narcisistă, asta este o boală. Ei se consideră cei mai cei, cei mai buni, aşa e ea, asta crede despre persoana ei. Am vorbit cu sora sa la telefon, să-i transmită să vină să își ia niște acte care au rămas la mine. Nu a venit. I-am trimis mesaje şi de Crăciun, şi de Paște, că așa este frumos, ea nici măcar nu s-a obosit să îmi răspundă”, a declarat Miron Cozma pentru Click!