Categorii: Monden Vedete Romania

Cea mai frumoasă poză de familie a Valentinei Pelinel. Te topești după gemenele ei!

Valentina Pelinel a făcut publică una dintre cele mai frumoase fotografii de familie, în care apare alături de cei trei copii pe care îi are cu omul de afaceri Cristi Borcea.

În fotografia postată pe contul său de socializare, Valentina Pelinel apare împreună cu Milan, băiețelul ei, dar și alături de gemenele Indira și Rania.

”La mulți ani tuturor mamelor și femeilor ❤ Nu există suficiente flori, nu sunt suficiente cuvinte de mulțumire și prețuire pentru câte meritați ?”, este mesajul cu care fostul model a însoțit fotogrfia în care apare alături de copiii săi.

Milan este un băiețel frumos foc, care seamănă din ce în ce mai mult cu tatăl său, omul de afaceri Cristi Borcea. Gemenele Valentinei Pelinel și ale lui Cristi Borcea sunt și ele din ce în ce mai simpatice. Micuțele cuceresc pe oricine cu drăgălășenia lor.

Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Vor fi 42 de grade Celsius în București, pe această dată
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient

Fanii au fost încântați să o vadă pe Valentina Pelinel alături de cei trei copiii superbi ai săi.

”Nici nu mai ai nevoie de ceva! Ai lângă tine trei flori minunate, care îți fac viața o poezie”, i-a transmis un prieten virtual.

În data de 12 septembrie 2018, Valentina Pelinel s-a cununat civil cu omul de afaceri Cristi Borcea. Valentina Pelinel și Cristi Borcea au împreună un copil, Milan, care a venit pe lume în anul 2016. În data de 1 martie 2019, Valentina Pelinel și Cristi Borcea au devenit din nou părinți de gemene, Indira Maria și Rania Maria. În data de 30 septembrie 2018, Valentina Pelinel și Cristi Borcea au făcut nunta în Ungaria. Cristi Borcea are, în total, nouă copii. Alina Vidican are doi copii cu omul de afaceri Cristi Borcea: Alexandru și Gloria. Din căsnicia Mihaelei Borcea cu Cristi Borcea au rezultat trei copii, Patrick și gemenii Antonia Melissa și Mihai Angelo. De asemenea, fostul acționar de la clubul Dinamo mai are un copil dintr-o relație cu o avocată.

FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume s-a logodit cu starul de la Insula Iubirii! Cum arată tânăra
FOTO, Cât de frumoasă e Ioana, soția lui Gabi Tamaș! Are un trup lucrat
TOP 5 Cele mai păguboase mașini second-hand disponibile în România în 2026