Categorii: Știri Stiri Romania

Ce urmări poate avea amânarea administrării vaccinului anti COVID-19 cu 10 zile! Cât va ține perioada dificilă

Autoritățile din România au anunțat că vor amâna cu 10 zile vaccinarea a peste 35.000 de cetățeni. Angajații din din domenii esențiale care fuseseră programați deja vor fi nevoiți să aștepte. 

Oficialii au recunoscut că momentan dozele de vaccin nu ajung pentru toți. Totul a început după ce în urmă cu o săptămână, țara noastră a primit doar doar jumătate din cantitatea de vaccin pe care compania Pfizer s-a angajat să o trimită în România.

Din fericire, cei care au primit deja prima doză de vaccin vor beneficia de rapel la timp. În perioada 28 ianuarie – 11 februarie erau programate aproximativ 35.304 persoane cu activități în domenii esențiale, dar vor amâna imunizarea cu 10 zile.

Vaccinarea anti COVID-19 a fost amânată cu 10 zile

Autoritățile au mai precizat că această decalare s-a făcut pentru angajații care au mai puțin de 65 de ani și care nu figurează în baza CNAS cu boli cronice.

Toate aceste persoane vor fi anunțate cu 48 de ore înainte de această amânare și reprogramarea se va face automat în platformă.

‘Soluția noastră pentru continuarea campanie fără să afectăm doze de rapel a persoanelor cu boli cronice, a persoanelor cu vârstă peste 65 de ani și a persoanelor din centre medico-sociale, persoanelor nedeplasabile- avem un deficit de doze de 117.000. Acest deficit este generat în mare parte de faptul că în săptămâna 18-24 ianuarie am recepționat cu 51,3% doze mai puțin decât trebuia să fie.

Aceasta amânare reprezintă prima soluție din cele 6 scenarii care au fost gândite în situația în care nu se respectă calendarul de distribuție a dozelor de vaccin’, a spus Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, la DIGI24. 

BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu

Ce au precizat autoritățile

Până în aprilie 2021 au fost programate în jur de 1,8 milioane de persoane pentru vaccinare anti COVID-19.

‘Perioada dificilă pentru noi este până în 15 februarie. E nevoie de solidaritate și trebuie să avem răbdare’, a mai adăugat Valeriu Gheorghiță.

În prezent, în țara noastră sunt active 583 de centre de vaccinare pentru cei din prima și a doua etapă. De asemenea, mai sunt 60 de centre din rețeaua MApN, cărora le revin câte 1.000 de doze pe zi. Alte centre noi ar putea fi deschise dacă va crește numărul de doze de vaccin.

Momentan, peste 447.000 de persoane au primit până acum prima doză, iar aproape 41.000 și pe a doua.

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății: ”Până la sfârșitul lunii martie trebuie să vină restul de doze până la 2,5 milioane de la Pfizer și 430.000 de la Moderna. Dacă se aprobă vaccinul AstraZeneca, până la finalul lunii martie ar trebui să primim încă 1,2 milioane de doze”.

GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
Cât costă să aduci o mașină SH din Germania? Ce se schimbă după intrarea în Schengen
Share
Publicat de
andreea
Tags: a doua etapă a campaniei de vaccinare amanare vaccin anti-covid autoritati campanie de vaccinare