Categorii: Monden Vedete Romania

Ce spune Alina Pușcaș despre al patrulea copil. ”Nu cred că aş mai putea fizic să mai duc încă o sarcină şi încă o cezariană”

Prezentatoarea de televiziune a vorbit despre eventualitatea de a avea al patrulea copil. Ea a mărturisit că soțul ei și-ar dori să-și mărească familia.

În anul 2015, în luna august, Alina Pușcaș a devenit pentru prima dată mămică, aducând pe lume un băiețel pe nume Alexandru, și tot în aceeași perioadă s-a mutat cu partenerul ei de viață ei, medicul stomatolog Mihai Stoenescu, cu care este căsătorită din vara lui 2017. În luna octombrie a anului 2017, prezentatoarea de televiziune a devenit mămică pentru a doua oară. Ea a adus pe lume o fetiță, Melissa Antonia. În luna august a anului 2019, Alina Pușcaș a devenit mămică pentru a treia oară, aducând pe lume o fetiță, Iris.

Într-un interviu pe care l-a acordat pentru revista Viva, Alina Pușcaș a vorbit despre eventualitatea de a avea al patrulea copil.

”Energie poate aş mai avea, dar nu cred că aş mai putea fizic să mai duc încă o sarcină şi încă o cezariană. Mihai îşi mai dorea un băiețel, dar, ştiind că ar trebui să mai aştept vreo cinci ani până la o eventuală sarcină, s-ar putea să se răzgândească. Peste cinci ani aş avea 41 de ani, iar el, 51, aşa că s-ar putea să înțeleagă și el că am fi cam bătrânei să o luăm de la capăt cu scutecele”, a declarat Alina Pușcaș.

Cât de bogat este, de fapt, Rareș Cojoc? Realitatea financiară a fostului soț al Andreei Popescu depășește orice imaginație
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă

Cum e viața cu trei copii

Vedeta de televiziune a explicat și cum este viața de mămică cu trei copii.

”Foarte frumoasă, agitată, plină, uneori obositoare, ne ține tineri şi motivați. Nu sunt o mamă posesivă, chiar deloc, dar îmi fac griji pentru ei în permanență. Au crescut toți trei având bonă în casă, deci nu s-a pus problema să accept greu să-i las cu altcineva. Nu mi-am dorit niciodată ca vreunul dintre copii să fie dependent total de noi”, a afirmat prezentatoarea.

FOTO. Mădălina Ghenea i-a zăpăcit cu apariția ei într-o rochie transparentă. Ce au văzut invitații
Simona Halep s-a săturat să fie bârfită după divorț şi a răbufnit: „Trăiesc din poveştile altora!”
De ce șoferii din București rămân fără permis la 81 km/h? Majoritatea fac o greșeală majoră