Categorii: Monden Vedete Romania

Ce s-a întâmplat la ultimul concert al lui Nosfe. Artistul ar fi cerut o pauză: „S-a dat jos de pe scenă că îi este rău”

Apar noi detalii șocante despre moartea fulgerătoare a lui Nosfe. Tânărul a îndoliat o țară întreagă, după ce s-a stins din viață la vârsta de 37 de ani. Din primele informații, acesta ar fi suferit un infarct. Ce au declarat membrii trupei Șatra Benz? 

Rapperul Nosfe, pe numele lui adevărat Darius Crețan, a murit la vârsta de 37 de ani, în noaptea de sâmbătă spre duminică (16 octombrie). Regretatul cântăreț făcea parte din trupa Șatra Benz, dar cânta și solo.

Conform Antena 3, artistul ar fi făcut infarct. Soția lui, Mădălina, a fost cea care l-a găsit căzut în sufrageria casei în care locuiau.

Nosfe s-a simțit rău în timpul ultimului concert

Ultimul concert pe care Nosfe l-a susținut a fost cu doar câteva ore înainte de a muri. Membrii trupei Șatra Benz au făcut declarații cutremurătoare despre comportamentul artistului din timpul concertului.

Se pare că acesta a acuzat dureri în piept și a cerut o pauză. După câteva minute, el a revenit pe scenă, menționând că și-a revenit. Din păcate, Nosfe s-a stins din viață câteva ore mai târziu, în propria locuință.

Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu

„Toate semnele indică spre chestia asta. Adică el la un moment dat s-a dat jos de pe scenă că îi este rău. Și-a revenit total. A plecat acasă perfect. Om întreg. Proaspăt, fresh, totul în regulă. Nu avea absolut nimic. După care, acasă, s-a întâmplat ce s-a întâmplat.

A spus că simte ceva în piept. Nu știu exact, cred că ceva de genul ăsta a zis. Eu nu știu, informația asta mi-au zis-o oamenii. Și este informația cu care am rămas eu. Există posibilitatea să se fi speriat, să nu fi fost… nu știm”, au declarat membrii trupei Șatra Benz, potrivit Fanatik.ro.

S-a apucat târziu de muzică

Nosfe făcea parte din trupa Șatra B.E.N.Z. formată inițial din cinci artiști: Super Ed, Killa Fonic, Nosfe și Keed și Lu-K care este și producătorul grupului. În 2019, Killa Fonic a decis să părăsească formația.

„Eu m-am apucat de rap în 2002, am experimentat în primii trei ani foarte multe chestii, pentru că nu eram conştient de lucrurile pe care le fac. Nu aveam feedback din partea niciunui fel de public. Apoi am plecat în România, pentru că eram în Italia, şi m-am izbit de nişte realităţi ale hip-hopului, m-am schimbat şi am început să înţeleg lucruri. Atunci am început să scot ce am pe suflet, într-adevăr.”, a declarat Nosfe, în cadrul unui interviu mai vechi.

GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
Cât costă să aduci o mașină SH din Germania? Ce se schimbă după intrarea în Schengen