Florin Petrescu, cunoscut drept Axinte de la ”Vacanța mare”, a primit mesaje de la fosta parteneră de viață a cântărețului Alin Oprea, Larisa.
Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a amenințat chiar și prieteni de-ai cuplului, printre aceștia aflându-se și Florin Petrescu, alias Axinte.
Astfel, Larisa a trimis atât lui Florin, cât și soției sale, Carmen, mesaje controversate pentru a le distruge căsnicia, relatează revista Viva.
„M-a amenințat că a zis că dacă divorțează ea de Alin, trebuie să divorțăm toți prietenii lui Alin. A trimis niște mesaje la nevastă-mea, dar noi suntem o familie cu capul pe umeri”, a declarat Axinte la emisiunea ”Xtra Night Show”, de la Antena 1.
Larisa Oprea i-ar fi scris în mesajul trimis soției actorului cu ce se ocupă, mai exact, cât timp este plecat prin turnee, în țară.
„Noi facem spectacole, nu ne ocupăm de altceva. Ea insinua altceva acolo. I-a spus lui Carmen că eu sunt un vagabond, că sunt un nenorocit. Dar asta e”, a adăugat acesta.
Alin Oprea a povestit că nu a mers la majoratul fiicei sale pentru a nu strica petrecerea, dat fiind că fusese deja avertizat că nu se poate prezenta acolo.
„Mie mi s-a transmis pe toate căile că nu sunt bine-venit la la majoratul fetei. Deci, tatăl nu este bine-venit la majoratul fetei. Mi-aș fi dorit enorm să ajung acolo. O data e majoratul ei, nu? Nu am îndrăznit să merg la majorat, că știam ce iureș o să iasă acolo și știam că se va distruge toată petrecerea dacă ajung eu acolo. Așa am primit veștile: ‘Ai interzis la majoratul fetei!””, a povestit cântărețul, citat de revista Viva.
Solistul de la trupa Talisman a dezvăluit și ce cadou i-a trimis fiicei sale.
„Exista un cadou pe care și-l dorea de foarte mult timp, o chitară specială, pe care eu am achiziționat-o între timp, nu o găseam foarte ușor și am așteptat momentul să i-o fac cadou și am zis că majoratul ei e cea mai potrivită zi. Am încercat prin mai mulți terți, prieteni să-i trimit acest cadou. Nimeni nu a vrut să-l înmâneze de frica ei. ”Nu mă bag, nu mă interesează, vezi, descurcă-te”. Într-un final cineva a luat legătura direct cu fetița și i-a transmis că tatăl vrea să-i înmâneze cadoul”, a mai spus artistul.
Alin Oprea a ținut să precizeze că-și iubește fiica necondiționat, chiar dacă aceasta este de partea mamei sale în scandalul de divorț.
„Probabil va trebui să mai treacă timp, să înțeleagă niște lucruri, să mai acumuleze exeriență de viață, să mai audă ce spun oamenii. Trebuie să înveți de undeva. Cheița nu este la mine. E în partea cealaltă. În fiecare zi îi transmit câte un mesaj frumos. Eu iubesc necondiționat, poate să fie și criminală, poate să fie orice. E tot a mea. Fiecare mesaj pe care îl trimit este urmat de un gol. Se primesc mesaje, dar nu se dă răspunsul. E dureros, dar mergem înainte cu încredere”, a afirmat acesta.