Categorii: Monden Vedete Romania

Ce îi lipsește cel mai mult Dianei Dumitrescu în această perioadă

Diana Dumitrescu a dezvăluit ce îi lipsește cel mai mult în această perioadă de izolare.

Diana Dumitrescu duce dorul antrenamentelor la sala de sport, după cum a mărturisit într-un interviu pe care l-a acordat pentru okmagazine.ro.

”Nu, dar printre puţinele lucruri de care îmi este foarte dor în această perioadă este mersul la sală. Mai aşteptăm, însă, ca lucrurile să revină la normal sau măcar cât mai aproape de normalitate. Până atunci, încerc să fac eu acasă câteva exerciţii, în plus faţă de mişcarea pe care un copil de vârsta lui Carol oricum o solicită”, a declarat vedeta.

'Te aștept la lecții'. Ilona Brezoianu o pune la punct pe Andreea Bălan după declaraţiile de la emisiunea lui Măruţă
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri

Diana Dumitrescu a vorbit și despre viața de mămică, afirmând că este cât se poate de relaxată din acest punct de vedere.

”Mă descopăr ca fiind foarte relaxată. Şi eu sunt surprinsă de relaxarea asta a mea, dar îmi face bine, mai ales în situaţia în care ne aflăm acum”, a mai spus ea.

Mădălina Ghenea, absolut spectaculoasă la duș. Imaginile cu care și-a încântat fanii
Campioana, apariție îndrăzneață la 50 de ani: „Cine e mămica voastră?”
Cea mai AGRESIVĂ Dacia a fost tunată de .... NEMȚI! SUV-ul românesc e imposibil de ignorat