Categorii: Monden Vedete Romania

Ce a spus Elena Ionescu despre Roxana Vancea. ”Parcă mereu s-a întâmplat ceva”

La emisiunea în care apare la TV, cântăreața Elena Ionescu a făcut comentarii despre Roxana Vancea.

Cântăreața Elena Ionescu face parte din proiectul ”Mămici de pitici cu lipici”, de la postul de televiziune Antena Stars.  La show-ul respectiv, Elena Ionescu apare alături de alte mămici celebre din showbiz-ul autohton, prinre acestea numărându-se și Roxana Vancea.

 

Cântăreața spune fosta asistentă TV nu a fost atât de deschisă în cadrul acestei emisiuni, căci frecvent s-a eschivat de la ceea ce a însemnat momente petrecute împreună cu celelalte mămici, găsind diferite scuze. ”Poate anul ăsta ne va aduce mai aproape. Îmi pare rău că Roxana nu a putut veni. Am înțeles că toată familia are probleme de sănătate. Inițial, am crezut că există, așa cum s-a mai întâmplat și în alte dăți, evitarea sau eschivarea de la anumite momente sau activități pe care noi le-am avut împreună. Asta pentru că de fiecare dată, oriunde a fost să ne întâlnim, parcă mereu s-a întâmplat ceva. Nu vreau să o dau pe această premiză acum, am înțeles că este vorba despre sănătate și este primordială. Le doresc să fie sănătoși”, a spus Elena Ionescu la emisiunea ”Mămici de pitici cu lipici”, potrivit spynews.ro.

Insula Iubirii este regizată?! Raul, ispită în 3 sezoane, a spus adevărul: Ce se întâmplă în Thailanda, de fapt
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă

Roxana Vancea, epuizată. A apelat la ajutorul soacrei

Roxana Vancea este căsătorită cu Dragoș, partenerul ei de viață având un băiețel care se numește Milan. La emisiunea respectivă, Roxana Vancea a avut un moment în care a simțit că nu mai poate face față cerințelor parteerului de viață și copilului, astfel că i-a cerut soțul ei să o cheme pe soacra ei să o ajute.

”Sun-o să vină că nu te mai suport. Sun-o pe maică-ta să vină să ne ajute să supraviețuim”, i-a spus Roxana vancea, partenerului ei de viață, conform sursei mai sus-menționate.

Soacra Roxanei Vancea a venit imediat, astfel că fosta asistentă TV a putut răsufla ușurată. ”Bine că ați venit că nu îi mai suport pe niciunul. Unul vrea ceva, altul vrea altceva”, a spus Roxana Vancea.

 

„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?