Pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, Angela Similea era una dintre cele mai bogate soliste de muzică ușoară de epocă. În urmă cu mai bine de 30 de ani, artista avea câștiguri colosale din concerte.
Angela Similea a debutat prima dată în 1970, când a cântat în cadrul festivalului ‘Cerbul de Aur’. În doar câțiva ani, interpreta ajunsese să încaseze sume enorme și din emisiunile muzicale de la TVR. Astfel, în 1974, Angela Similea câștiga și 100.000 de lei.
‘Sa zicem ca, în lunile bune, câstigam 100.000 lei. Asta înseamna ca pe atunci… câstigam o masina pe luna. De fapt, mai mult decât o masina. Nu ma duceam la receptii, la cocteiluri. Duceam un trai bun, dar sters. Singurul lux pe care mi l-am permis au fost vacantele. Mergeam în Grecia, treceam în Italia, suiam pâna la Vila d’Este, intram în Elvetia, apoi, repede, din nou, acasa’, mărturisea aceasta într-un interviu.
În prezent, Angela Similea nu mai câștigă nimic de pe urma vânzării discurilor sale. Mai mult de atât, solista a primit și o lovitură cruntă în 2019. A pierdut toată averea lăsată de Victor Surdu, partenerul ei.
Timp de doi ani, Angela Similea s-a duelat în instanță cu fratele fostului ei soț, Gabriel Surdu. Din nefericire, pe 2 aprilie 2019, instanța Tribunalului din Iași a acordat averea fostului soț fratelui acestuia, scria Click!
Inițial, Angela Similea mărturisea că nu are pretenții financiare după moartea lui Victor Surdu. Toată averea bărbatului, o treime din averea de la Iaşi, a mers la cele două fiice ale sale dintr-un mariaj anterior, Monica şi Victoriţa, dar și la solistă. În lupta pentru avere a intervenit fratele soțului Angelei Similea, care a reușit să o înfrângă pe aceasta.
Îndrăgita solistă a rămas văduvă în 2011 și cu numeroase datorii. În ultimii ani, aceasta a fost hărțuită de creditori și a pierdut un apartament în București pentru datorii de 700.000 de euro. Disperată, Angela Similea a vrut să vândă și vila din Belciugatele, însă fără succes. Până la urmă, doamna muzicii ușoare românești le-a încredințat moșia celor două fiice pe care Victor Surdu le-a avut din prima căsătorie, fără a avea vreo pretenție financiară.
În schimb, fetele au sprijinit-o în procesul pe care artista l-a avut cu Gabriel Surdu, fratele lui Victor Surdu, pentru moștenirea lăsată de mama celor doi: un teren de 7.000 mp și o casă de 104 mp în satul Vișani, comuna Bârnova, județul Iași.
În prezent, Angela Similea nu mai are nici o proprietate în Capitală. Atunci când vine în București, stă în vila unei prietene.
Angela Similea își petrece cea mai mare parte a timpului în America, unde locuiesc fiul și nepoții săi.