Categorii: Monden Vedete Romania

Câți bani a încasat Puya la primul concert după 5 luni de pauză. A scăzut tariful

La primul său concert susținut după cinci luni de pauză din cauza pandemiei de coronavirus, Puya a încasat mai puțini bani decât tariful său obișnuit pentru un spectacol.

Puya a susținut, sâmbătă seara, un concert într-un club de pe litoral. Pentru prestația lui, el a încasat 1.500 euro, la care se adaugă decontul de combustibil și o noapte de cazare, relatează impact.ro.

Acesta fost primul pentru Puya din luna martie, atunci când s-a instaurat starea de urgență, iar spectacolele au fost interzise.

După pandemie, artistul a scăzut puțin onorariul, dat fiind că până anul trecut nu putea fi antamat pe mai puțin de 2.000 de euro.

Amendă pentru clubul unde a cântat Puya la mare

Clubul Loft din stațiunea Mamaia a fost amendat de polițiști după un concert susținut de Puya.

Clubul respectiv a fost amendat de către poliţiştii constănţeni cu 10.000 de lei, după ce, la concertul susţinut sâmbătă, 18 iulie, de Puya, au asistat peste 500 de spectatori, contrar prevederilor legale referitoare la prevenirea răspândirii coronavirusului.

Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare

”În urma imaginilor difuzate în spaţiul virtual, poliţiştii constănţeni au efectuat verificări la un club din staţiunea Mamaia Nord, unde s-a constatat că în intervalul orar 19.00-19.30 a avut loc o interpretare a artistului Puya, la care au participat mai mult de 500 de spectatori, contrar prevederilor legale. A fost aplicată sancţiunea prevăzută de art. 65 lit. l) din Legea 55/2020, în valoare de 10.000 de lei”, a transmis IPJ Constanţa.

E familist convins

Cântărețul de hip-hop Puya, pe numele său real Dragoș Gărdescu, formează o familie alături de Melinda, femeia cu care s-a cununat civil în luna septembrie a anului 2011. Cei doi au împreună trei copii.

Artistul a explicat, într-un interviu recent, cum s-a schimbat viața sa după ce a devenit familist.

”M-am căsătorit, am făcut copii, o familie și, automat, am început să nu mă mai gândesc doar la mine. Așa am început să strâng bani. Că eu bani mai avusesem, da’ îi făceam praf mereu că, na, viața de rockstar cere sacrificii. Sunt sigur că dacă nu făceam pasul ăsta, eram vai de capul meu. Bărbații au tendința să copilărească până la adânci bătrâneți. Probabil d’aia eu mă joc cel mai bine cu copiii, nu ea”, a mărturisit el.

Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai Neșu, după ce a fost părăsită de...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57 de ani a contribuit
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?