Categorii: Monden Vedete Romania

Cătălin Botezatu e categoric. ”Nu există așa ceva. Asta e ipocrizie”

Cătălin Botezatu a vorbit despre regrete în cadrul unui interviu pe care l-a acordat pentru Antena Stars.

Designerul Cătălin Botezatu a oferit un interviu pentru postul de televiziune Antena Stars, unde a vorbit deschis despre cele mai mari regrete ale sale. „Nu există om fără regrete. Nu există așa ceva. Asta este ipocrizie. În viața fiecărui om există un regret. Cu toții regretăm că am avut încredere în cineva la un moment-dat, că ne-am pus inima pe tavă. Că am intrat într-o afacere de care nu ne-am interesat prea bine. Mă gândeam, voi avea ocazia să ies și să mă apăr?”, a spus creatorul de modă.

Cătălin Botezatu a mai mărturisit că de-a lungul vieții a avut parte de tot felul de încercări, însă a încercat să învețe din experiențele respective. „Am fost încercat de tot felul de chestii de-ale vieții. Și de bune și de rele. Pe toate mi le-am asumat, am fost responsabil pentru toate. Pot spune că din fiecare întâmplare, am avut ceva pozitiv de învățat, iar dacă a fost negativ, atunci le-am eliminat”, a explicat acesta.

Cătălin Botezatu a avut numeroase probleme de sănătate

În ultima perioadă de timp, creatorul de modă s-a confruntat cu probleme de sănătate. În septembrie 2019, Cătălin Botezatu a fost operat de urgență în Turcia, după ce în urma unui set de analize, medicii au descoperit că acesta suferă de o tumoră la colon.

'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă

Celebrul designer a stat în jur de 6 ore pe masa de operație. Se pare că după ce i-a fost depistată tumora, doctorii au decis să-i taie acestuia jumătate de colon.

Pe lângă procedura de extirpare a tumorii, Cătălin Botezatu a fost supus și unei proceduri de chimioterapie hipertermică. Cătălin Botezatu are și mari probleme cardiace, având montate 5 stenturi la inimă.

FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman