Categorii: Monden Vedete Romania

Care este starea de sănătate a Amnei după operația la bilă. ‘Dacă nu ați văzut ceva mai galben de atât, eu sunt’

Amna  a trecut prin momente groaznice după ce s-a întors de la Survivor România 2021! Artista a fost prima concurentă care a părăsit show-ul din Republica Dominicană. 

Solista a fost nevoită să se întoarcă acasă din cauza problemelor ei de sănătate. Zilele trecute, Amna a trecut printr-o operație la bilă și se află și acum în spital.

Amna s-a operat

“Dacă nu ați văzut ceva mai galben de atât, eu sunt. Bilirubina mea își face de cap. Am aberat azi-noapte o grămadă, am început să delirez, deși nu aveam febră. Cred că de la toate medicamentele și m-au suportat eroic oamenii ăștia (personalul medical -n.r). Mi-au zis să îi sun când se termină branula și eu nu sunam, mă culcam la loc și dormeam în continuare, e ceva… Sper să fiu bine și să plec cât mai curând acasă, asta e tot ce îmi doresc”, a spus Amna pe InstaStory, acolo unde a dat vești despre starea sa de sănătate.

Ce a declarat Amna după revenirea în țară

Ajunsă în România din Republica Dominicană, Amna a făcut declarații. Artista a afirmat că urmează să se opereze.

Jojo și fostul soț au dezgropat securea războiului! Urmează un interogatoriu în instanță, tensiunea a ajuns la cote maxime
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

‘M-am simțit foarte rău, am început să mă deshidratez, după care am ajuns la spital. Primul doctor nu și-a dat seama de nimic, al doilea doctor m-a trimis direct la spital de urgență, aveam febră foarte mare și mi-a făcut o serie de analize…În curând mă voi opera și sunt gata să fac și pasul ăsta pentru că este cazul’, a spus Amna, potrivit wowbiz.ro.

‘Nu m-am dus la Survivor să câștig, m-am dus pentru că-mi doream pentru mine experiența asta. Cine ajunge la Survivor, nu mai pleacă la fel. Ajunge mai puternic, mai încrezător, mai motivat, mai înțelept. Eu asta mi-am dorit pentru mine’, a completat cântăreața.

FOTO. Fosta ospătăriță vinde imagini cu corpul ei. Cum arată acum sportiva
FOTO. „Eşti superbă”. Fanii au reacționat când au văzut imaginile cu Tania la plajă
Carburanții, ieftiniți agresiv. Motorina a ajuns la sub 10 lei/litru