Categorii: Sanatate Știri

Bilanț coronavirus 1 mai. Aproape 500 de noi cazuri de Covid și 7 decese, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 492 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 395 mai puțin față de ziua anterioară. 76 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 39 persoane au fost reconfirmate pozitiv,  potrivit stirioficiale.ro.

DECESE

Până astăzi, 65.493 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat.

În intervalul 30.04.2022 (10:00) – 01.05.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 7 decese (5 bărbați și 2 femei), dintre care 1 anterior intervalului de referință.

Dintre cele 7 decese, 1 se află la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 2 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 2 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care prezentau comorbidități.

Din totalul de 7 pacienți decedați, 6 au fost nevaccinați și 1 vaccinat. Pacientul vaccinat care a decedat avea vârsta cuprinsă între 70-79 de ani și prezenta comorbidități.

Lună martie cum nu prea a mai fost în România. Prognoza meteorologilor Accuweather: fenomene ciudate în București
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot

TESTARE

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.312 teste RT-PCR (1.459 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.853 la cerere) și 8.199 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.985.294 teste RT-PCR și 9.729.288 teste rapide antigenice.

PACIENȚI INTERNAȚI

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.207 cu 64 mai mult față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 191 persoane, cu 7 mai puțin față de ziua anterioară. Dintre cei 191 pacienți internați la ATI, 170 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 69 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 6 mai mult decât în ziua anterioară. Niciun minor nu este internat la ATI.

FOTO. Campioana din România e „Regina” platformei pentru adulți după ce a făcut o avere uriașă!
Românca și-a dat demisia din televiziune pentru iubitul fotbalist! A „fugit” alături de el în străinătate și pregătesc o nuntă mare în...
Dacia renunță la motoarele pe GPL. De când intră în vigoare decizia și cu ce vor fi ele înlocuite
Share
Publicat de
loredana.dinu
Tags: 01 mai ati bilant covid019 decese noi cazuri