Categorii: Monden Vedete Romania

Bebe Cotimanis a fost dat afară de la Teatrul din Pitești! Actorul, scandal cu managerul: ‘Mi-a suspendat spectacolul şi m-a pensionat’

Scandal imens între Bebe Cotimanis şi Nicolae Poghirc, managerul Teatrului “Alexandru Davila” din Piteşti!

Cei doi au ajuns la cuțite, după ce actorul l-a acuzat pe Nicolae Poghirc că a vrut să îl pensioneze şi că i-a suspendat un spectacol. În schimb, managerul susține că Bebe Cotimanis vrea să îi ia funcţia.

Bebe Cotimanis a fost dat afară de la Teatrul din Pitești!

Bebe Cotimanis a fost angajat la Teatrul ‘Alexandru Davila’, încă din 2017, acolo unde și-a cunoscut și actuala iubită, actriţa Iulia Dumitru.

Conflictul dintre cei doi s-a iscat de la încetarea contractului de muncă al actorului, odată cu împlinirea vârstei de 65 de ani, în luna februarie. De asemenea, se apropie și încheierea contractului de management al lui Nicolae Poghirc, pe 23 martie.

‘Dânsul mi-a dat o notă prin care mă scoate la pensie, considerând că n-are nevoie Teatrul «Davila» de Cotimanis. Are nevoie de Poghirc, probabil, mai mult. Trebuie să mă duc să semnez încetarea contractului. N-am de gând să mă duc, până una-alta. Oricum, e un audit pe teatru acum, sper să iasă bine dl. şef-general. Mi-a suspendat spectacolul la Teatrul Naţional.

Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu

Am avut «Old Love-ul» luat prin impresar de la teatrul nostru şi 400 de persoane au fost trimise acasă de la TNB, sala era arhiplină. Domnul manager a mărit de la 5-7 milioane (de lei vechi – n.r.), cât lua teatrul pe fiecare spectacol, la 120 de milioane (de lei vechi – n.r.), ca să nu poată fi jucat spectacolul, după ce s-a vândut’, a povestit Cotimanis pentru Jurnalul de Argeş.

Pe de altă parte, Nicolae Poghirc se apără și a mărturisit că lumea nu a prea venit la spectacolele în care a jucat Cotimanis şi că actorul a absentat de la anumite activităţi ce ţin de teatru.

‘Eu sunt cel care l-a adus pe Cotimanis la Piteşti şi l-am adus pentru că are notorietate. (…) E un actor cu notorietate. S-a dovedit şi aici, deşi n-am avut săli arhipline de fiecare dată, cu toată notorietatea pe care o are, n-am reuşit să umplem sălile.

Dar, indiscutabil, actul artistic şi vizibilitatea teatrului au crescut, dar şi prin participarea lui în cadrul proiectelor noastre. În ultima vreme n-a mai vrut să vină la castinguri, audiţii, la întâlniri cu regizorii, a refuzat să mai intre în spectacole noi, deşi noi l-am invitat. A fost pus la avizier, a fost chemat la întâlniri cu regizorii, să intre în noi spectacole, noi producţii, dar nu s-a prezentat. De altfel, cred că în ianuarie a avut o absenţă nemotivată tocmai pe acest subiect, că nu s-a prezentat la o întâlnire cu regizorii, programată şi afişată la avizier. Asta a fost ultima’, a adăugat și Poghirc pentru Jurnalul de Argeş.

FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
Ce mașină a mai primit David Popovici? Printre cele mai fiabile branduri de pe piață acum