Categorii: Monden Vedete Romania

Andreea Marin, despre perioada când prezenta ”Surprize, surprize„. ”Nu a fost un succes chiar de la prima apariție”

Andreea Marin și-a amintit de perioada în care prezenta emisiunea ”Surprize, surprize”, care s-a bucurat de mare succes la public cu ani în urmă.

Andreea Marin se poate lăuda cu o carieră impresionantă în televiziune. Una dintre cele mai de succes emisiuni pe care aceasta le-a realizat a fost ”Surprize, surprize”, de la Televiziunea Națională. Întrebată, în cadrul unui interviu pentru revista Viva, dacă a crezut la prima apariție că show-ul respectiv avea să se bucure de succes, Andreea Marin a răspuns:

”Nu a fost un succes chiar de la prima apariție, am avut de lucru ca să creștem, dar a început să se vorbească în scurt timp, pentru că programul atingea inimi și schimba vieți în bine. Ceva ce nu putea nimeni nega. Eu, însă, nu trăiesc din nostalgie, privesc mereu spre viitor. Șansa mea din anii în care am fost director la „Surprize, Surprize și moderator totodată a fost să învăț să organizez totul în detaliu, să fiu responsabilă pentru fiecare gest și cuvânt, să îmi pese de oameni și să ascult, cu adevărat, poveștile lor de viață, care m-au marcat. Lecții din care am învățat și pe care le aplic în tot ce fac, și astăzi”.

Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri

Andreea Marin, despre cum s-a schimbat în ultimii 20 de ani

Andrea Marin a explicat și cum s-a schimbat față de cum era în urmă cu 20 de ani.

”Eram doar mai naivă și am învățat evoluând, dar altfel sunt fidelă acelorași principii sănătoase de viață și nici nu m-am schimbat fizic prea mult”, a afirmat vedeta de televiziune.

”Vreau să rămân omul pe care te bazezi, care știe ce face și care lasă în urmă ceva de care să îți amintești, zeci de ani, iată, cu plăcere. Nu să fiu ceea ce văd mereu în jur: scânteie transformată în fum, risipită de vânt. Ăsta nu e succes. Ce e val ca valul trece. Mă încăpățânez să fiu stâncă”, a completat aceasta.

Americanii au văzut imaginile cu Simona Halep și Dorin Mateiu și au descris-o în doar două cuvinte
GALERIE FOTO. Imagini incendiare cu Sarah, fiica Anamariei Prodan, în costum de baie!
În localitate e legal să circuli cu 50 km/h sau cu 60 km/h? Care e limita de toleranță în 2026