Vești bune pentru fanii serialului ‘Vlad’, de la PRO TV! Actorii din serial s-au întors pe platourile de filmare și au pregătit numeroase surprize pentru fani.
După mai bine de 3 luni de pauză, echipa ‘Vlad – Fața întunecată a răzbunării’ a anunțat că actorii vor reintra din nou în pielea personajelor. Pe rețelele de socializare, actorii din serialul de la PRO TV au început deja să posteze imagini de la filmări.
‘Până nu mă văd în fața camerelor și nu aud „Motor! Acțiune!” încă am senzația că e ireal ce se întâmplă. Am așteptat momentul acesta cu nerăbdare, pentru că ceea ce urmează să se întâmple în serial este atât de palpitant și de provocator, încât eram dornică să trecem prin secvențele scrise de Anghel Damian încă din martie, când am intrat în izolare.
Acum ni s-a făcut instructajul, ne-au fost înmânate pachete de măști, dezinfectant si mănuși și suntem pregătiți de filmare. E adevărat că atmosfera nu va mai fi la fel, că trebuie să respectăm niște reguli stricte, dar magia de pe platoul de filmare nu poate să ne-o ia nimeni, așa că pe asta mă bazez, pe puterea noastră de a transforma neplăcerile în bucurie și fricile în speranță!’, a spus actrița din rolul principal, Olimpia Melinte.
Și Adrian Nartea a dezvăluit că este nerăbdător să revină în pielea lui Vlad.
‘Au fost 3 luni de pauză forțată, pauză care la început a picat ca o pedeapsă, pentru că ne-a prins exact în “punctul de fierbere” al acțiunii. Însă am înțeles că e mai bine așa, să ne protejăm și mai ales să îi protejăm pe ceilalți.
Am încercat să fac în izolare ceva productiv, neștiind când o să revenim la normal. Acum, iată, așteptarea a luat sfârsit, cu mare bucurie și entuziasm reîncepem munca la acest minunat proiect. Faptul că revenim pe platourile de filmare mă bucură și mă face și mai motivat. Am avut 3 luni de pauză în care ne-am recăpătat forțele și inspirația. Suntem gata pentru o nouă etapă a răzbunării lui Vlad’, a declarat și actorul.
Conducerea PRO TV a decis să suspende filmările pentru serialul ‘Vlad’ încă de la începutul lunii martie. La vremea respectivă, reprezentanții postului au decis să redifuzeze episoade mai vechi ale producției.