Miercuri, 2 septembrie 2020, în România au fost înregistrate 1.298 de noi cazuri de infectare cu coronavirus. Bilanțul total al îmbolnăvirilor se apropie de 90.000.
Alte 1.298 de noi cazuri de infecție cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, bilanțul COVID-19 ajungând la 89.891.
În ultima zi au fost raportate 40 de decese, iar la terapie intensivă sunt internați 519 pacienți.
Până astăzi, au decedat 3.721 de persoane diagnosticate cu COVID-19, informează Hotnews.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.147.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.852.088 de teste pentru coronavirus. Dintre acestea 26.543 au fost efectuate în ultimele 24 de ore.
Pe teritoriul României, 9.836 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.848 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 33.553 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 45 de persoane.
De la debutul pandemiei, 38.701 pacienți au fost declarați vindecați și 11.392 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat marţi la Digi24 că România va primi 4 la sută dintre vaccinurile anti-COVID pe care le va contracta Uniunea Europeană. Aceste vaccinuri sunt așteptate să apară pe piață la începutul anului viitor.
„În fiecare lună, comunitatea europeană va primi din aceste contractări un număr de vaccinuri, din care noi beneficiem de acel 4%”, a spus Nelu Tătaru.
„După cum ştiţi, în studiul unui vaccin sunt faza I, faza II, în general sunt pe un eşantion mai mic şi pe persoane sănătoase, fără comorbidităţi. Urmează un stadiu sau o fază III în care sunt eşantioane mai mari şi pentru persoane cu comorbidităţi. În acest moment, din ce ştim noi şi de la partenerii noştri europeni, sunt în jur de 6 firme care fac acest studiu, două dintre ele sunt care au trecut, deja, la faza III.
La nivelul comunităţii europene noi sunt angrenaţi şi suntem, să spunem, prinşi în această iniţiativă, urmând ca din ianuarie, poate, să beneficiem şi de primele doze de vaccin. Comunitatea europeană va primi 30 de milioane într-o primă tranşă, având discuţii şi contracte ferme cu o serie de firme, iar noi urmează să primim o parte din aceste vaccinuri, raportat la numărul de populaţie. S-a decis, din cele 30 de milioane de doze de vaccin care vor fi primite într-o primă tranşă de comunitatea europeană noi suntem cu 4% – 1.290.000 de doze”, a mai spus ministrul Sănătății.