Categorii: Monden Vedete Romania

Zanni, moment de sinceritate la ”Survivor România”. ”Îmi e greu să spun treaba asta”

Zannidache, cunoscut drept Zanni, a avut un moment de sinceritate la ”Survivor România”. Acesta a dezvăluit că i-a furat mâncarea colegei sale de echipă Elena Marin.

Zanni, unul dintre concurenții din echipa Faimoșilor de la concursul ”Survivor România”, de la Kanal D, a făcut declarații neașteptate în consiliul care a avut loc vineri, 7 mai 2021.

Acesta a mărturisit în fața tuturor că i-a furat mâncarea Elenei Marin, colega sa de echipă cu care a fost implicat în numeroase certuri.

Cum a reacționat Elena Marin după ce a aflat că Zanni i-a furat mâncarea

„Înainte să arăt cu degetul către altă persoană, trebuie să-mi iau așchia de pe suflet. Îmi e greu să spun treaba asta, dar o voi spune. În urmă cu trei luni de zile, am găsit în lada din camp o porție de mâncare. M-am uitat stânga dreapta, nu era nimeni acolo și am zis să mă abțin, dar îmi ghiorțăia mațul. Era într-un loc în care umblă toată lumea și după mine era vina celui care a pus-o acolo. După 9 ore, Elena a observat că îi lipsește mâncarea și fără să știe că eu am fost acela a dat direct vina pe mine și m-am simțit jignit. Deci chiar dacă nu o luam eu, tot pe mine ar fi dat vina. Și n-am zis nimic prima oară. După câteva zile am făcut pace, am mințit-o că nu eu. I s-a mai furat o dată porția și aici n-am fost eu, a căzut vina pe mine și a doua oară. Am simțit să mărturisesc treaba asta, mi-a fost rușine să recunosc pentru că am fost într-un conflict cu Elena. Dacă e ea de acord o să-i dau toată săptămâna asta porția mea de mâncare. As v rea să -i întreb pe cei din jurul mei dacă știu ce înseamnă să fii asumat”, a mărturisit Zanni, potrivit wowbiz.ro.

Mutare majoră în grila PRO TV, la o zi după finalul erei lui Cătălin Măruță. Rocada inedită pe care românii o pot...
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot

Elena Marin a reacționat după dezvăluirea făcută de Zanni.

„Apreciez mărturisirea pe care a făcut-o Zanni, nu vreau să deschid un subiect vechi, mi-ar fi plăcut să nu existe acest conflict între noi. Apreziez sinceritatea. Oamenii se pot schimba și dacă după trei luni a putut să facă această mărturisire, trecusem peste, apreciez că a făcut acest lucr u. Îmi pare rău doar de conflict, că poate nu ar fi avut loc”, a spus aceasta.

 

FOTO. Campioana din România e „Regina” platformei pentru adulți după ce a făcut o avere uriașă!
FOTO. Sportiva e gata să pozeze în celebra revistă pentru bărbați: „Am fost goală la o fotografie”
Nu e Dacia C-NEO! Un alt prototip a fost surprins în teste locale - VIDEO