Xonia a dezvăluit cum a ajuns să aibă chipul de nerecunoscut. În ultima perioadă, fanii au fost șocați de schimbarea pe care a suferit-o și au acuzat-o că și-a distrus fața cu prea multe operații estetice.
Pentru că dorea să arate că nu are nimic de ascuns și să își „îmbuneze” fanii, Xonia a vorbit, într-o emisiune TV, despre cauza transformării șocante a chipului său.
Artista a explicat că nu e vorba despre o intervenție estetică eșuată, ci despre o problemă medicală.
„Este o problemă medicală. Sper în curând să aflu și eu despre ce e vorba. Am făcut și niște analize. Nu m-am trezit cu fața asa umflată peste noapte. E ceva care încet, încet s-a întâmplat și acum sunt și eu la fel de curioasă să aflu despre ce e vorba. Momentan n-am mai multe lucruri de spus”, a declarat Xonia.
Cu tot valul de critici și comentarii răutăcioase la adresa ei, artista nu se lasă afectată prea tare și își vede de planurile pe care le-a făcut. Xonia a dezvăluit că vrea să aibă cât mai multe apariții publice și că gândește foarte optimist despre problema pe care o are.